Tratamentul oncologic cu rezultate maxime. Dr. Matei Bâră: Reducem toxicitatea
Tratamentul care înlocuiește terapiile toxice împotriva cancerului. Are precizie de milimetru.
Cercetătorii de la Facultatea de Medicină a Universității din Virginia (UVA) cred că repararea acestui defect ar putea determina aceste celule să identifice și să distrugă celulele cancerigene. Mai mult, ei cred că descoperirea lor ar putea fi materializată, în trei până la cinci ani, într-un test care va ajuta la identificarea pacienților care vor răspunde cel mai bine la terapiile anti-cancerigene.
Descoperirea ar putea fi da impuls semnificativ imunoterapiilor, care au drept scop valorificarea sistemului imunitar ca armă în lupta cu cancerul. Descoperirea ar putea, de asemenea, permite medicilor să prezică și să evalueze cât de bine un pacient va răspunde la tratament.
„De mult timp, prezența celulelor imune la cancer a fost asociată cu un rezultat mai bun la pacienți, dar nu până acum a fost clar de ce celulele imune nu au reușit să controleze cancerul. Ce face cancerul?" a explicat cercetătorul Timothy Bullock, doctor în medicină, de la Centrul Oncologic al UVA.
„Aceasta (descoperire, n.r.) ne ofera o mulțime de oportunități de a găsi modalități de a interveni pentru a învigora aceste celule T și schimbă terenul de luptă în mod substanțial, astfel încat celulele imune sunt mult mai competitive".
În ciuda renumelui lor, celulele T „ucigașe" devin adesea inactive în tumori solide. Studii recente ale ercetătorilor de la UVA arată și de ce se întâmplă asta. Bullock și echipa sa au stabilit că acești „soldați" lenți suferă din cauza unei enzimi disfuncționale, enolaza 1. Fără ea nu pot folosi un nutrient vital, glucoza.
„Există un defect funcțional în această enzimă care împiedică celulele să descompună glucoza și să o folosească astfel încât să poată prolifera și să devină funcționale", a explicat cercetătorul Lelisa F. Gemta. „Celulele T nu o procesează bine, și asupra acestui aspect ne-am concentrat: pentru a afla de ce aceste celule preiau glucoza, dar nu reușesc să o descopună".
Prin amplificarea eficienței enzimei, cercetătorii cred că pot face celulele T „ucigașe" mult mai eficiente în atacula supra cancerului. Poetic spus, soldații „lenți" ar putea deveni luptători formidabili.
Cercetătorii cred, de asemenea, că medicii vor fi în măsură să examineze enzima pentru a anticipa cât de bine un pacient va răspunde la tratament. „Cred că există posibilitatea de a folosi de fapt această enzimă ca un mijloc de analiză pentru calitatea celulelor T care sunt în tumoră, astfel încât atunci când un medic intră cu un studiu clinic putem analiza teoretic modul în care celulele T se comportă în cadrul tumorii", a explicat Bullock, de la Departamentul de Patologie al UVA. „Este aproape ca un biomarker al funcției imune și a capacităților ei în cadrul tumorilor".
Cercetarea de față face parte din eforturile „agresive" ale UVA de a avansa domeniul imunoterapiei. De exemplu, se efectuează un studiu clinic de vârf al unei imunoterapii experimentale pentru leucemia limfoblastică acută pediatrică ce a rezistat altor forme de tratament. Abordarea, cunoscută sub numele de terapia cu celule T a receptorilor antigenului himeric, ia propriile celule imune ale copilului și le modifică genetic pentru a le face să distrugă mai bine cancerul.
Folosind defectul pe care l-au descoperit și prin transformarea în adevărați soldați a acestor celule T, Bullock spera că va completa aceste tratamente și le va face mai eficiente. Constatarea, notează el într-un material dat publicității de UVA, ar putea fi folosită într-o zi pentru a diminua răspunsurile imune excesive, cum ar fi cele observate în tulburările autoimune.
Studiul, publicat în Science Immunology, poate fi găsit AICI.
Tratamentul care înlocuiește terapiile toxice împotriva cancerului. Are precizie de milimetru.
Cancerul are un impact devastator asupra femeilor. Acestea sunt mult mai afectate de diagnosticul de cancer.
Terapia care vindecă cel mai agresiv tip de cancer. Oferă o supraviețuire de peste 18 ani.
Această proteină joacă un rol esențial în menținerea unei stări de inactivitate a celulelor canceroase.
Ce nu ți-a spus nimeni despre biopsia clasică. Adevărul care te va surprinde.
Un simplu test îți poate dezvălui riscul de cancer cu ani înainte ca boala să apară. Se poate face gratuit.
La vârsta a doua, prevenția cancerului devine o prioritate. E important să nu vă bazați pe mituri, ci pe informații validate științific.
Acesta este tratamentul care elimină cancerul. Funcționează în cazul fiecărui pacient și este folosit și în România.
Femeile care sunt cele mai predispose la cancer. Vezi dacă ești în situația asta.
Aceasta este cauza care duce la cancer și nu este de vină doar genetica.
Tratamentul care înfometează cancerul. Duce la eliminarea celulelor canceroase.
Un nou studiu revoluționar arată că un obicei banal poate reduce semnificativ riscul de recidivă a cancerului de colon.
Acest semn al cancerului care apare noaptea este adesea ignorat. Numai că este un simptom al unui cancer supranumit ucigașul tăcut.
Cancerul de sân ucide tot mai puține femei tinere. Scădere uimitoare a mortalității doar într-un singur deceniu!