Citostatice aruncate la gunoi, criteriile de decontare trebuie schimbate

Pacient

Criteriile de decontare pentru citostatice ar trebui schimbate, susțin medicii oncologi care au participat la ultima întâlnire a Grupului de lucru pentru combaterea cancerului.

Conf. dr. Dana Lucia Stănculeanu – președintele Consiliului Director al Societății Naționale de Oncologie, dr. Daniela Zob - secretar al Institutului Oncologic București și dr. Lidia Kajanto - manager au explicat că, în prezent, decontarea pentru citostatice se realizează prin flacoane acordate unui singur pacient.

Dar în timpul unei cure de cotostatice, pacientul poate folosi jumătate de flacon, ceea ce face ca acea parte din conținutul acestuia, cea care rămâne nefolosită, să fie pur și simplu aruncată, neputând fi folosită de către alt pacient.

Citostatice, decont pe cantitate

Medicii au solicitat ca decontarea să se realizeze în funcție de cantitatea folosită pentru un pacient (mililitri sau miligrame). În acest fel, s-ar cheltui mai puțini bani din bugetul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, iar medicația ar putea fi folosită rapid de către alți pacienți.

Specialiștii au convenit ca Societatea Națională de Oncologie să trimită o adresă Ministerului Sănătății și CNAS prin care să solicite schimbarea criteriilor și să propună un protocol al întregii proceduri.

Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Adela Cojan, care a fost prezentă la întâlnire, a agreat în principiu solicitarea medicilor, a anunțat deputatul dr Florin Buicu, președintele Comisiei de Sănătate din Camera deputaților, pe pagina sa de Facebook.

Articole similare

Cancerul pulmonar: 7 semne banale ignorate frecvent

04 oct 2025, 14:07
Mulți oameni ignoră primele semne ale cancerului pulmonar, iar când ajung la medic, boala este deja avansată. Care sunt simptomele aparent banale care pot ascunde una dintre cele mai mortale forme...

Cancerul care ucide pe capete

24 ian 2026, 08:53
Acest tip de cancer decimează populația. A devenit cancerul cu cea mai ridicată mortalitate, iar medicii sunt îngrijorați.

Chimioterapia: de ce apar efectele secundare

18 feb 2026, 10:12
Chimioterapia declanșează un adevărat haos în organism. De la căderea severă a părului până la distrugerea sistemului imunitar, efectele secundare pot fi devastatoare.

Cancerul, diagnosticat tardiv

22 oct 2025, 17:19
Cancerul este diagnosticat cu întârziere, în cele mai multe cazuri. Mii de vieți ar putea fi salvate anual dacă cancerul ar fi depistat mai devreme.