Pierderea auzului nu se vede, dar poate schimba relațiile. De ce atât de mulți oameni cer ajutor abia după ani

Ce trebuie să știi

• Peste 1,5 miliarde de oameni din lume trăiesc cu un anumit grad de pierdere a auzului, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS).

• 430 de milioane de persoane au o pierdere a auzului considerată invalidantă și pot avea nevoie de servicii de reabilitare auditivă.

• Pentru unii oameni, problema nu este doar faptul că aud mai slab: rușinea, teama de a fi judecați și încercarea de a ascunde dificultățile pot întârzia căutarea ajutorului.

• OMS estimează că, până în 2050, aproape 2,5 miliarde de oameni ar putea avea un anumit grad de pierdere a auzului, iar peste 700 de milioane ar putea avea nevoie de reabilitare auditivă.

Pierderea auzului este adesea asociată cu înaintarea în vârstă, zgomotul puternic sau anumite boli ale urechii. Însă efectele sale nu se opresc la ceea ce se întâmplă în ureche. Atunci când o persoană începe să piardă informații din conversații, poate ajunge să evite anumite situații, să se simtă jenată sau să creadă că ceilalți o consideră neatentă.

O nouă analiză realizată de cercetători de la Universitatea Flinders și publicată în Person- and Family-Centered Care in Audiology atrage atenția tocmai asupra acestor bariere psihosociale care pot sta între o persoană și ajutorul de care are nevoie.

Când „n-am auzit” devine o sursă de stres

Pentru cineva cu pierdere de auz, o conversație într-un restaurant aglomerat, într-un grup mare sau într-un spațiu cu zgomot de fond poate deveni surprinzător de dificilă. Persoana poate pierde fragmente din discuție, poate cere repetarea unor fraze sau poate încerca să ghicească ce s-a spus.

În timp, aceste situații pot deveni frustrante și jenante.

Dr. Katie Ekberg, de la Facultatea de Sănătate și Abilitare a Universității Flinders, explică faptul că dificultățile de a urmări conversațiile pot fi asociate cu frustrare, jenă, retragere socială și tensiuni în relații.

Problema îi poate afecta și pe cei apropiați. Partenerii și membrii familiei pot ajunge să repete frecvent lucrurile, să aibă neînțelegeri sau să simtă că activitățile sociale nu mai sunt la fel de plăcute.

Astfel, o problemă aparent simplă, „nu mai aud la fel de bine”, poate ajunge să influențeze felul în care o persoană participă la viața de zi cu zi.

De ce unii oameni ascund că nu mai aud bine

Una dintre cele mai importante bariere identificate în analiză este stigmatizarea.

Pierderea auzului poate fi invizibilă. Nu există întotdeauna un semn exterior care să le arate celorlalți că o persoană are dificultăți. În consecință, unii oameni încearcă să compenseze: zâmbesc atunci când nu au înțeles, urmăresc reacțiile celorlalți, evită să ceară repetarea unei fraze sau pretind că au auzit.

Alții își spun că problema nu este suficient de serioasă pentru a necesita ajutor.

Pot pune dificultățile pe seama zgomotului de fond, a faptului că interlocutorii vorbesc prea încet sau prea neclar ori se pot concentra mai mult asupra momentelor în care aud bine decât asupra celor în care nu reușesc să urmărească o conversație.

În acest fel, acceptarea faptului că există o problemă poate deveni mai dificilă decât programarea efectivă a unui test auditiv.

Chiar și după un test, decizia nu este întotdeauna simplă

Un aspect important subliniat de cercetătoare este că solicitarea ajutorului nu reprezintă neapărat o singură decizie.

„Căutarea ajutorului este adesea un proces, mai degrabă decât o singură decizie”, explică dr. Katie Ekberg.

O persoană poate accepta să-și verifice auzul, dar asta nu înseamnă automat că este pregătită să accepte și o soluție pentru dificultatea identificată.

Poate avea nevoie de timp pentru a înțelege ce i se întâmplă, pentru a discuta cu familia sau pentru a se obișnui cu ideea că ar putea avea nevoie de un dispozitiv auditiv ori de alte forme de sprijin.

De aceea, cercetătorii susțin că specialiștii, familiile și comunitățile trebuie să abordeze această etapă cu mai multă înțelegere și fără judecată.

Familia poate observa prima schimbarea

Uneori, persoana care aude mai greu nu este prima care observă problema.

Partenerul sau un membru al familiei poate vedea că televizorul este dat mai tare, că anumite întrebări sunt repetate, că discuțiile în grup sunt evitate sau că apar tot mai multe neînțelegeri.

Potrivit lui Ekberg, cei apropiați sunt frecvent cei care observă primele dificultățile și pot deveni forța care determină persoana să programeze o evaluare auditivă.

Sprijinul contează însă foarte mult. O discuție de tipul „nu mai auzi deloc, trebuie să mergi la doctor” poate fi percepută ca o critică. O abordare mai empatică poate face mai ușoară recunoașterea problemei și acceptarea ajutorului.

Nu este vorba doar despre auz

OMS subliniază că pierderea auzului netratată poate avea consecințe asupra comunicării, participării sociale, educației, independenței economice și calității vieții. Intervenția precoce poate reduce o parte dintre aceste consecințe, iar în funcție de cauză și severitate există opțiuni precum tratamente medicale, aparate auditive, implanturi cohleare, subtitrare, reabilitare auditivă și alte forme de sprijin.

Problema este cu atât mai importantă cu cât pierderea auzului este foarte frecventă. OMS estimează în prezent că peste 1,5 miliarde de oameni, aproape 20% din populația lumii, trăiesc cu un anumit grad de pierdere a auzului.

Iar perspectiva pentru următoarele decenii este și mai importantă: OMS estimează că aproape 2,5 miliarde de persoane ar putea avea un anumit grad de pierdere a auzului în 2050, dintre care peste 700 de milioane ar putea avea nevoie de reabilitare.

O problemă invizibilă care merită să fie spusă cu voce tare

Mesajul analizei nu este că orice dificultate de auz trebuie privită ca o problemă gravă, ci că rușinea, negarea și teama de judecată nu ar trebui să împiedice o persoană să afle ce se întâmplă.

Pentru cineva care începe să audă mai greu, primul pas poate fi pur și simplu o conversație sinceră cu familia sau o evaluare a auzului. Iar pentru cei din jur, poate însemna mai puțină presiune și mai multă răbdare.

Pierderea auzului poate fi invizibilă, dar efectele ei asupra conversațiilor, relațiilor și participării la viața de zi cu zi pot deveni foarte vizibile. Reducerea stigmatizării și normalizarea discuțiilor despre sănătatea auzului ar putea ajuta mai multe persoane să ceară sprijin înainte ca dificultățile de comunicare să se transforme într-o sursă constantă de izolare.

Sursa științifică: Katie Ekberg et al., „Psychosocial barriers faced by people living with hearing loss”, Person- and Family-Centered Care in Audiology (2026), DOI: 10.1093/oso/9780198935223.003.0003.