De ce pocnesc genunchii pe măsură ce îmbătrânim. Semnalul de alarmă care ar trebui să ne trimită la medic
Medicii explică dacă sunetele acelea care apar în zona genunchilor sunt un motiv de îngrijorare.
Cercetătorii au descris, pentru prima dată, detaliat, cum mineralele se unesc la nivel molecular și formează oase și țesuturi dure.
Cercetătorii de la Universitatea din Illinois din Chicago, SUA, au descris experimentele lor - care au capturat imagini în timp real de înaltă rezoluție ale procesului de mineralizare într-un model de salivă artificială - și au descoperit căi distincte care susțin formarea oaselor și a dinților sau biomineralizare, arată un comunicat al universității citate.
”Până în prezent aceste căi, în special în primele etape în care moleculele încep să se organizeze pentru prima dată într-o structură, nu au fost înțelese în mod clar”, susține Reza Shahbazian-Yasser, profesor la Universitatea din Illinois de Inginerie mecanică și industrială. Potrivit acestuia, studiul oferă dovezi clare și noi despre modul în care mineralele se organizează și se dezvoltă în materiale osoase.
”Prin înțelegerea mai bună a acestor căi, oamenii de știință sunt cu un pas mai aproape de metodele de inginerie pentru a trata mai bine bolile dentare și leziunile osoase - cum ar fi cele cauzate de leziunile traumatice - sau pentru a preveni afecțiunile medicale care se pot dezvolta atunci când procesele normale de mineralizare din corp se strică”, adaugă cercetătorul.
Studiul, AICI.
Medicii explică dacă sunetele acelea care apar în zona genunchilor sunt un motiv de îngrijorare.
Persoanele cu un stil de viață sedentar se confruntă cu riscuri crescute de boli, dar acestea pot fi reduse prin pauze regulate și activitate fizică zilnică.
Boala care te împiedică să urci scările ar putea fi prevenită! Ce au descoperit cercetătorii despre osteoartrita genunchiului.
Ce este meniscul și ce rol joacă. În cât timp trebuie intervenit dacă se rupe meniscul și ce se poate întâmpla dacă nu o tratezi la timp.
Ce trebuie să faci dacă ți-ai luxat piciorul. Care sunt cele mai eficiente măsuri ce trebuie luate, chiar dacă nu ai dureri.