Copil de cinci luni, mort de pneumonie după ce a fost diagnosticat cu roșu în gât
O fetiţă de aproape cinci luni a murit din cauza unei pneumonii, la numai câteva ore după ce fusese diagnosticată cu "roşu în gât".
Părinţi de prematuri, copii şi medici de la Maternitatea „Cantacuzino” s-au întâlnit, sâmbătă, în Herăstrău, în cadrul unui eveniment organizat de spital şi „Salvaţi Copiii”, ce a inclus poveşti despre cei care, de la câteva sute de grame, au ajuns micuţi ce alergau în parc, dar şi despre eforturile medicilor pentru a-i ţine în viaţă, imediat după naştere, informează Agerpres.
Prematuritatea, o evoluție imprevizibilă
Munca medicilor care îngrijesc prematuri „nu este o chestie de rutină, nu este o chestie de matematică”, spune dr. Adrian Crăciun.
„Îngrijirea unui nou-născut prematur, mai ales un prematur foarte mic, îţi pune surprize în fiecare zi. N-am văzut doi copii să reacţioneze la fel. Trebuie să te adaptezi tu copilului, trebuie să ai o echipă nemaipomenită. Prematurii sunt cei mai mari luptători de pe lumea asta. N-am văzut pe cineva să lupte cu atâta putere pentru viaţa lui", spune medicul. El subliniază că a găsit „meseria vieţii", anume „a face din gâgâlicile astea sub un kilogram aceşti copii care sunt adulţii de mâine”.
Primul copil pe care l-a ventilat în cariera sa a trecut examenul de Capacitate în urmă cu doi ani, iar mama acestuia l-a sunat pe medic să îi mulţumească, povesteşte Crăciun.
În prezent, spune el, secţia pe care o conduce are toată aparatura necesară, dar în urmă cu 20 de ani, lucrurile erau diferite.
„Cazul cel mai greu a fost când aveam un singur aparat de ventilaţie acum 20 de ani şi doi copii de ventilat, gemeni, şi nu ştiam ce să fac. Am chemat mama şi am spus 'Uite, amândoi fac crize, uită să respire, nu ştiu pe care să-l pun'. Mama - să leşine. Eu n-am leşinat, că n-aveam dreptul. Am ales eu, că trebuia să aleagă cineva. Au scăpat amândoi, dar din păcate au probleme neurologice", îşi aminteşte Adrian Crăciun.
Insuficiente locuri pentru copiii născuți prematur
Următorul pas, adaugă el, este extinderea secţiei de Terapie Intensivă de la 9 la 15 locuri, cu atât mai mult cu cât la „Cantacuzino" sunt preluate cazuri şi din afara Bucureştiului. Peste 70 de cereri de transfer nu au putut fi onorate, anul trecut, din lipsă de spaţiu povesteşte el.
„Doctorul Cîrstoveanu (Cătălin -n.r.), când era la Ministerul Sănătăţii, făcuse un calcul că numărul locurilor de Terapie Intensivă de nivel 3 cel puţin la nivelul Sudului, este subnormat cu cel puţin 50 %. Deci dacă s-ar dubla (numărul locurilor - n.r.), s-ar rezolva", spune el şi adaugă că una dintre cele mai grele replici pe care le poate spune un medic este „Te-aş primi, dar nu am unde".
Organizaţia „Salvaţi Copiii” derulează, de şapte ani, un program pentru dotarea maternităţilor din ţară. Potrivit preşedintei „Salvaţi Copiii", Gabriela Alexandrescu, în aceşti şapte ani, au fost dotate 78 de maternităţi cu aproape 400 de echipamente pentru 34.000 de nou-născuţi. De la o mortalitate infantilă pe ţară de 10, 1 la mie, în 2001, România a ajuns, în prezent, la 7,3, spune Alexandrescu. Spitalul Cantacuzino a beneficiat, prin „Salvaţi Copiii", spune ea, de dotări de peste 250.000 euro.
Sarcina care nu e urmărită de medic, factor de risc pentru prematuritate
Una dintre cauzele naşterii premature, spune medicul specialist Iuliana Ceauşu, este faptul că femeile însărcinate nu merg la control medical. Potrivit ei, în România, aproximativ „60% din gravide nu sunt urmărite corespunzător".
"Aici, în Bucureşti, suntem oarecum privilegiaţi, dar nu putem acoperi toată ţara oricât ne-am dori, şi atunci trebuie ca toată ţara să aibă dotări, maternităţi de referinţă şi apoi centre în care aceşti prematuri să fie urmăriţi toată viaţa, să meargă în programele de screening", a declarat Ceauşu, pentru Agerpres.
O fetiţă de aproape cinci luni a murit din cauza unei pneumonii, la numai câteva ore după ce fusese diagnosticată cu "roşu în gât".
Pepenele, fructul cel mai iubit al verii, cu multiple beneficii pentru sănătate.
În România, aproximativ 9% din copii se nasc înainte de termen.
Secțiile de neonatologie din țară vor fi dotate cu incubatoare pentru copiii născuți prematur.
Dr Mihai Craiu explică ce este de făcut în momentul în care cei mici au accese de respirație dificilă.
Expunerea prenatală la substanțe ignifuge de flacără poate crește riscul problemelor de citire la copii, susține un studiu.
Aspirina și riscurile administrării acesteia la copii. Ce sindrom poate cauza?
Medicul pediatru Mihai Craiu a adus o serie de explicații detaliate despre bronșiolita la copii.
Consultul ortopedic pediatric este necesar pentru depistarea din timp a problemelor ce necesită tratament.
Boala Gură-Mână-Picior: cauze, simptome, tratament.Care sunt metodele eficiente de tratare a bolii și cum să o previi.
Organizaţia Salvaţi Copiii şi tenismena Sorana Cîrstea au dotat Maternitatea din Târgovişte cu aparatură medicală în vlaoare de 23.000 de euro.
Sugarii care au probleme persistente legate de somnau un risc mai mare să dezvolte anumite tulburări emoționale mai târziu în copilărie.
Tulburările digestive pot strica vacanțele cu cei mici. Ce trebuie să facă părinții.