5 vieți salvate prin transplant. Prelevare făcută la SUUB de la un pacient în moarte cerebrală
Viețile a cinci oameni au fost salvate în urma unei prelevări de la un pacient în moarte cerebrală.
Reprezentanții Agenţiei Naţionale de Transplant au precizat joi, 19 septembrie, că regizorul Alexandru Darie nu se afla înscris în Registrul Naţional de Transplant pentru un transplant hepatic şi nu a f...
Alexandru Darie, transplant. Potrivit unui comunicat, regizorul Alexandru Darie nu a fost înscris în Registrul Național de Transplant pentru transplant hepatic, și nici pe lista de așteptare pentru transplant pulmonar.
”În urma informaţiilor primite de la cele trei centre de transplant hepatic acreditate (Institutul Clinic Fundeni, Spitalul Clinic Sf. Maria Bucureşti şi Spitalul Judeţean de Urgenţă Sf. Spiridon Iaşi) vă comunicăm că domnul Alexandru Darie nu se afla înscris în Registrul Naţional de Transplant în vederea efectuării unui transplant hepatic”, se precizează într-un comunicat al Agenției Naționale de Transplant.
În același document se menționează că Alexandru Darie nu a fost înscris nici în Registrul Naţional de Transplant pe lista de aşteptare pentru transplant pulmonar:
”De asemenea, conform datelor furnizate de Spitalul Clinic "Sfânta Maria" din Bucureşti, precizăm că domnul Alexandru Darie nu a fost înscris în Registrul Naţional de Transplant pe lista de aşteptare pentru transplant pulmonar”.
Regizorul Alexandru Darie a murit miercuri la Institutul Clinic Fundeni.
Viețile a cinci oameni au fost salvate în urma unei prelevări de la un pacient în moarte cerebrală.
Transplant de inimă reușit la Los Angeles în condiții dramatice și în ciuda tuturor piedicilor întâmpinate.
Prof dr Horațiu Suciu a anunțat că la Târgu Mureș a fost efectuat astăzi al treilea transplant cardiac din 2021.
Institutul Clinic Fundeni bifează un moment aniversar în ceea ce privește performanța academică. Sunt peste 2000 de transplanturi medulare.
Xenotransplantul transgenic este o procedură care revoluționează medicina. Se cresc organe umane în corpurile gazdă ale animalelor.
Un studiu revoluționar aduce noi speranțe pacienților cu diabet de tip 1: nanoparticulele ar putea fi soluția salvatoare.
Un copil de 15 ani a fost accidentat mortal la Cluj. Familia acestuia a decis să doneze organele acestuia ca să salveze viața altor trei copii.
Această tehnică poate salva mii de vieți. Despre ce este vorba a explicat acad. prof. dr. Irinel Popescu.
Inimile donatorilor aflați în moarte cerebrală nu sunt transplantate în România. Acestea ajung în Europa, prin programul Eurotransplant.
Trei oameni au primit o a doua șansă după ce familia unei paciente a decis să doneze organele acestuia.
Donatorul a fost un adolescent de 17 ani, aflat în moarte cerebrală, de la care au fost prelevate cordul, ficatul și rinichii.