EXCLUSIV Provocările din sistemul medical. Dr. Levente Vass, la Academia de Sănătate
Dr. Levente Vass, Vicepreședintele Comisiei pentru sănătate şi familie din Camera Deputaților, este invitatul zilei la Academia de Sănătate.
„Este un subiect relativ nou pentru că, spre deosebire de alte organe, la care există o istorie mai lungă în ceea ce privește transplantul, legat de utern, primul transplant uterin s-a produs în urmă cu 20 de ani, în anul 2000, când, la o femeie la care, imediat după naștere, s-a făcut o histerectomie totală, din cauza unei hemoragii abundente, într-o țară arabă. I-a fost transplantat, la șase luni după acest eveniment, uterul de la mama ei.
Din nefericire pentru ea, acea pacientă a dezvoltat o tromboză a vaselor uterine, cu necroza uterului survenită la trei luni după intervenția de transplant, și a fost din nou supusă unei histerectomii. În cazul ei, finalul a fost absolut nefericit” a explicat Conf. dr. Mihai Emil Căpîlna, medic primar obstetrică - ginecologie, conferențiar la Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș, EXCLUSIV la emisiunii Academia de Sănătate.
Acea tragedie, însă, nu i-a oprit pe cercetători să încerce din nou. Până când au reușit să stabilească toate detaliile procedurii, au făcut studii intense pe animale.
„După această primă încercare la om de transplant uterin, au început să se facă numeroase studii, în primul rând, pe animale, pentru a se verifica fezabilitatea și posibilitatea tehnică de a realiza transplantul uterin. Primele studii au fost făcute în Suedia, pe șoareci și, spre surpriza echipei care s-a ocupat de această chirurgie experimentală, fără niciun fel de imunosupresie, uterul transplantat a rezistat șase luni.
Etapa următoare a fost ca la populația de șoareci la care s-a făcut transplantul uterin să se administreze și tratament imunosupresor. Uterul a fost, din fericire, funcțional, și lucrarea despre prima stare gestațională la un animal de uter transplantat a fost publicat în anul 2006. Au continuat studii pe animale din ce în ce mai des, s-a confirmat cu șobolani, apoi cu oaie, în final s-a ajuns la transplant uterin la o specie de maimuță, la macaci”, a detaliat specialistul.
De aici până la un nou transplant la om a fost doar un pas, și de data asta intervențiile nu s-au mai transformat în tragedii. La doi ani după primul transplant reușit s-a născut și primul copil al unei mămici care avea uterul altei femei. Acum sunt mai mule țări unde se face deja această procedură.
„Apoi aceste transplanturi uterine (la animale, n.r.) au fost încununate de succes, astfel că, în anul 2012, în Suedia, o echipă a început să studieze posibilitatea efectuării unui transplant uterin la om. A fost un protocol foarte bine pus la punct, absolut standardizat.
Primul transplant uterin la om, în acest program, a fost făcut anul 2012, iar în anul 2014 s-a născut primul nou-născut dintr-un uter transplantat. De atunci, această echipă din Suedia a reușit alte nouă nașteri de utere transplantate și încet-încet au început să apară și alte echipe de transplant uterin și în alte state europene, cum ar fi Cehia, Germania, Marea Britanie”, a arătat Conf. dr. Mihai Emil Căpîlna, la Academia de Sănătate.
Ce șanse sunt ca un astfel de transplant să se facă și în România, aflați din video:
Dr. Levente Vass, Vicepreședintele Comisiei pentru sănătate şi familie din Camera Deputaților, este invitatul zilei la Academia de Sănătate.
Cum poate scăpa un virus dintr-un laborator. Cât de îngrijorătoare este situația din Congo sau COVID a fost produs într-un laborator?
Boala care afectează un milion de români. Poți suferi de aceasta și să nu îți dai seama încă de la început, iar consecințele sunt grave.
Prof. dr. Margit Șerban vine la Academia de Sănătate.
Conf. univ. dr. Cozmin Mihai, medic primar psihiatru, vine la Academia de Sănătate.
Prof. dr. Emilian Popovici vine la Academia de Sănătate.
Ce înseamnă dacă postezi online poze din vacanță. Ce spune acest lucru despre tine.
Acest tip de cancer ucide românii într-un ritm alert, deși nu este cel mai invaziv tip de cancer.