Fetița de 5 ani cu hepatita, "stabilă, dar încă intubată și ventilată mecanic". Medicii de la Fundeni, noi informații după transplant
Medicii de la Institutul Clinic Fundeni au transmis noi informații despre starea fetiței cu hepatita "misterioasă".
Medicii Spitalului Clinic Județean Târgu-Mureș au făcut noapte albă pentru o misiune de prelevare de organe.
Transplant, spital. Noaptea trecute, marţi spre miercuri, mai multe echipe de medici de al Spitalul Județean din Târgu-Mureș au prelevat ficatul, rinichii şi os-tendon de la un pacient aflat in moarte cerebrală. Este vorba de un bărbat de 24 de ani, internat în Secţia Clinică ATI cu traumatism cranio-cerebral, care a decedat.
Rinichii au fost duşi la Cluj, la Institutul Clinic de Urologie si Transplant Renal, ficatul a fost trimis la Bucureşti, la Institutul Clinic Fundeni, iar os-tendonul a fost trimis la Banca de ţesut Colentina. Prelevarea de organe realizată în cursul acestei nopţi este a doua din anul 2020, din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu-Mureş, mai precizeaază reprezentanții Spitalului, într-un comunicat.
Medicii de la Institutul Clinic Fundeni au transmis noi informații despre starea fetiței cu hepatita "misterioasă".
Inimile donatorilor aflați în moarte cerebrală nu sunt transplantate în România. Acestea ajung în Europa, prin programul Eurotransplant.
Prof dr Horațiu Suciu a anunțat că la Târgu Mureș a fost efectuat astăzi al treilea transplant cardiac din 2021.
Institutul Clinic Fundeni bifează un moment aniversar în ceea ce privește performanța academică. Sunt peste 2000 de transplanturi medulare.
Criogenarea țesuturilor vii ar putea permite păstrarea pentru o perioadă mai lungă de timp a organelor destinate transplantului.
Trei oameni au primit o a doua șansă după ce familia unei paciente a decis să doneze organele acestuia.
5 români au primit a doua șansă la viață după ce familia unui pacient în moarte cerebrală a donat organele acestuia.
Cum se poate crește numărul de donatori de organe și care este problema României în ceea ce privește transplantul de organe.
Trei români au primit o a doua șansă ca urmare a unui acord de colaborare cu Bulgaria în domeniul transplantului.
Transplantul salvează vieți, iar acest lucru l-au înțeles și rudele unor persoane decedate.
Primul triplu transplant reușit de față și de mâini a fost realizat la New York, la un tânăr care era victima unui accident rutier.
Această tehnică poate salva mii de vieți. Despre ce este vorba a explicat acad. prof. dr. Irinel Popescu.