REZIDENȚIAT 2021. Peste 12.000 de candidați s-au înscris la examen
Circa 12.600 de candidați s-au înscris la examenul de rezidențiat organizat duminică, 21 noiembrie.
Caraș-Severin, furnizori. ”Putem spune că am încheiat cu succes o contractare care a adus şi o premieră în procedura propriu-zisă, în sensul că s-au prelungit normele de aplicare a contractului-cadru, doi ani consecutivi. Din prima zi a lunii august se asigură continuitatea la ceea ce înseamnă componentele amintite", declară preşedintele-director general al Casei de Asigurări de Sănătate Caraş-Severin, medicul Gheorghe Stoichescu, citat de Agerpres.
Potrivit acestuia nu sunt modificări substanţiale privind normele de aplicare a contractului - cadru, dar nici legat furnizorii. Nouă noi furnizori de dispozitive medicale au solicitat intrarea în contract cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Caraş-Severin.
Zilele următoare vor avea loc întâlniri cu furnizorii aflaţi în contract pentru eliminarea unor eventuale sincope în ceea ce priveşte procedurile de lucru apărute în practica medicală şi armonizarea cu prevederile normative apărute pe parcursul derulării contractelor.
Circa 12.600 de candidați s-au înscris la examenul de rezidențiat organizat duminică, 21 noiembrie.
OMS arată printr-un studiu că inegalităţile sociale reprezintă peste 50% din factorii care determină starea de sănătate.
Adio card de sănătate și buletin simplu, adio rețete și hârnii. Când apare cardul electronic.
Ce sunt și care e diferența dintre CAS și CASS.
CNAS, schimbare importantă de la 1 martie.