EXCLUSIV CNAS, decizie în premieră. Stimulent pentru pacienți și medici, de la 1 iulie. Petru Crăciun: E introdus pentru prima dată. Mă întreb unde eram dacă luam acest stimulent în urmă cu 10 ani
Ce decizie a luat CNAS, în premieră pentru România.
Un ordin de ministru prevede ca evaluarea obiectivelor de mare amploare cu posibil impact asupra sănătății populaiei să fie făcută de Insitututl Național de Sănătate Publică. Informaţiile generale despre proiectele cu impact asupra sănătăţii populaţiei vor fi puse la dispoziţia publicului, notează agerpres.ro, citându-l pe secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Cristian Grasu, cu prilejul unei dezbateri.
Grasu a dat ca exemple de obiective cu impact asupra asupra sănătăţii gropile de gunoi, vopsitoriile auto, fabricile de produse chimice.
„Este vorba despre un ordin de ministru care stabileşte metodologia de realizare a studiilor de impact asupra sănătăţii, o problematică de foarte mare interes pentru toată populaţia, cum s-a dovedit şi prin participarea şi intervenţiile avute la această dezbatere.
Propunem prin acest ordin de ministru ca evaluarea obiectivelor de mare amploare cu posibil mare impact asupra sănătăţii populaţiei să fie făcută de Institutul Naţional de Sănătate Publică. De asemenea, introducem posibilitatea de a avea în transparenţă publică toate informaţiile generale despre proiectul respectiv - un fel de rezumat al proiectului care va fi pus la dispoziţia publicului pentru a fi studiat şi pentru a se veni cu observaţii şi propuneri.Lucrul aceste nu se întâmpla până acum.
Implicarea INSP este un lucru benefic, pentru că acolo există expertiză atât pe sănătatea publică, cât şi pe zona de igienă. Sperăm ca prin acest ordin de ministru, prin această metodologie, să fie clarificate mai multe lucruri care erau oarecum ambigue până în momentul de faţă şi rezultatele să conducă la o mai mare siguranţă în aprobarea obiectivelor cu posibil impact asupra sănătăţii populaţiei”, a arătat Grasu.
Ce decizie a luat CNAS, în premieră pentru România.
Cardul european de sănătate: ce este, la ce te ajută și cum se obţine documentul. Descarcă cererea de aici.
Cât costă o asigurare de sănătate la stat și cât costă o asigurare de sănătate privată, în România, în 2023.
Premierul Marcel Ciolacu a numit un nou șef la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.
Cum să ne alegem asiguratorul medical privat. Ce trebuie să știm despre aceste opțiuni medicale.
Condițiile în care asigurații pot beneficia de vaccinuri pe bază de prescripție electronică utilizată în sistemul de asigurări sociale de sănătate.
Ce sunt și care e diferența dintre CAS și CASS.