Cardul european de sănătate: unde e valabil și cum se obține. Descarcă documentul de AICI
Cardul european de sănătate: ce este, la ce te ajută și cum se obţine documentul. Descarcă cererea de aici.
Ambulanță, Teleorman. "Astăzi (n.r. marţi), am primit prin fax ordinul de revocare din funcţie, semnat de Sorina Pintea. Între timp, m-au sunat de la Ministerul Sănătăţii şi mi-au spus că este o eroare şi că urmează să primesc un alt document care să anuleze acest ordin. Cert este că în momentul de faţă eu nu mai sunt manager", a declarat, marţi, directorul SAJ Teleorman, Cristian Popescu, potrivit Agerpres.
Acesta a precizat că aşteaptă din partea ministerului documentul care să anuleze ordinul emis de Sorina Pintea, iar în cazul în care nu-l va primi, va contesta în instanţă revocarea, având la dispoziţie 15 zile. "Mai mult ca sigur voi contesta, nu pentru mine, ci pentru că activitatea administrativă a SAJ este complet blocată. Nici măcar o adeverinţă nu poate fi eliberată în momentul de faţă. Iar fără semnătura managerului nu se pot plăti salariile", a adăugat Popescu.
În luna mai a acestui an, ministrul Sănătăţii Sorina Pintea a mai emis un ordin de revocare a lui Cristian Popescu din funcţia de manager al SAJ Teleorman, motivul fiind acela că nu îndeplinea condiţiile de vechime. Însă a fost menţinut în funcţie pentru că nu s-a găsit un înlocuitor. "Când am fost numit manager, alta era legislaţia. Apoi s-a schimbat şi prevede o vechime ca jurist de 6 ani şi 6 luni. Eu am 4 ani. Problema este că nu există nici acum înlocuitor, niciunul dintre colegi nu îndeplineşte toate condiţiile cerute de lege pentru ocuparea acestui post" a mai spus Cristian Popescu.
Cardul european de sănătate: ce este, la ce te ajută și cum se obţine documentul. Descarcă cererea de aici.
Contractul-cadrul a fost prelungit până la jumătatea anului. Forma viitorului contract-cadrul va fi finalizată până la 1 iulie.
Unde se pierd cele mai multe fonduri din sistemul de Sănătate. Patriciu Achimaș Cadariu, despre exemplul Germaniei.
Condițiile în care asigurații pot beneficia de vaccinuri pe bază de prescripție electronică utilizată în sistemul de asigurări sociale de sănătate.
Circa 12.600 de candidați s-au înscris la examenul de rezidențiat organizat duminică, 21 noiembrie.
Începând cu 1 aprilie medicii de familie pot acorda mai multe mai multe servicii la domiciliile pacienților.
Iată lista serviciilor medicale gratuite de care beneficiază românii care nu plătesc asigurare de sănătate la stat.
Care sunt serviciile medicale de care vor putea beneficia persoanele fără asigurare medicală, în ce condiții și care e diferența dintre asigurați și neasigurați.