Nu doar prin dimensiune sau infrastructură, ci și printr-o viziune coerentă, construită în timp, în care medicina de înaltă performanță a fost abordată ca o responsabilitate față de pacient și față de societate.
Pentru SANADOR, un sfert de secol de excelență nu este o colecție de cifre sau statistici, oricât de impresionante ar fi acestea. Milioane de pacienți, milioane de consultații, tehnologii în premieră și intervenții de avangardă sunt reperele vizibile ale unei construcții solide. Dar sensul profund nu este dat de ani sau de volume, ci de fiecare clipă în care medicina a însemnat o șansă reală la viață.
„SANADOR a fost construit cu răbdare, cu muncă și cu respect profund pentru pacient. Am crezut încă de la început că medicina la standarde internaționale este posibilă și în România și am ales să investim constant pentru ca pacienții să aibă acces la diagnostic și tratament de vârf, aici, acasă. Acești 25 de ani vorbesc despre continuitate, despre oameni și despre responsabilitatea de a merge mai departe fără a face compromisuri”, a declarat Dr. Doris Andronescu, director general și unic proprietar SANADOR.
25 de ani de creștere organică
Evoluția SANADOR a fost construită pas cu pas, organic, fără a pierde niciodată din vedere direcția inițială. De la începuturile sale, într-o clinică cu nouă cabinete medicale la Piața Alba Iulia, SANADOR a crescut prin decizii asumate și investiții chibzuite. Fiecare etapă a fost fundamentată pe nevoile reale ale pacienților și pe capacitatea organizației de a susține, la standarde înalte, servicii medicale tot mai complexe.
Un moment definitoriu a fost deschiderea Clinicii SANADOR Victoriei, prima mare clinică privată multidisciplinară din România, care a schimbat paradigma serviciilor medicale ambulatorii prin integrarea investigațiilor avansate și a consultațiilor de specialitate sub același acoperiș. Acest model integrat a stat ulterior și la baza dezvoltării Spitalului Clinic SANADOR, primul spital privat multidisciplinar de mari dimensiuni din România, cu peste 400 de paturi, conceput încă de la început pentru a gestiona cazuri medicale de înaltă complexitate.
Un alt pas strategic a fost crearea primului centru oncologic integrat din sistemul privat românesc, într-un moment în care pacienții oncologici erau nevoiți să navigheze singuri între specialități, investigații și etape de tratament. Tot în logica unui traseu complet al pacientului, SANADOR a deschis primul Compartiment de Primiri Urgențe din sistemul privat, oferind acces rapid la evaluare și tratament în situații critice. Toate aceste decizii au reflectat aceeași filozofie: dezvoltare atent calibrată, care să păstreze controlul calității și să consolideze încrederea pacienților.
25 de ani de performanță medicală
În acești 25 de ani, SANADOR s-a remarcat ca un spațiu al medicinei de excelență, în care au fost realizate intervenții medicale de mare complexitate, multe dintre ele în premieră pentru România. Programul de transplant hepatic de la donator viu a marcat un moment definitoriu, demonstrând că proceduri extrem de dificile pot fi realizate în deplină siguranță și cu rezultate excelente în sistemul privat.
În chirurgia cardiovasculară, SANADOR este recunoscut prin centrul de excelență acreditat internațional pentru chirurgia cardiovasculară minim invazivă, unde se realizează intervenții complexe pe cord și vase mari, cu tehnici moderne ce reduc trauma chirurgicală și accelerează recuperarea pacienților. În chirurgia oncologică și urologică, inclusiv robotică, sunt tratate cazuri avansate, cu abordări personalizate, adaptate fiecărui pacient. Numeroase intervenții chirurgicale sunt realizate în echipe multidisciplinare, oferind pacienților soluții moderne pentru afecțiuni grave.
Neurochirurgia gestionează patologie cerebrală și spinală de mare dificultate, cardiologia intervențională tratează urgențe și afecțiuni cardiovasculare severe, iar chirurgia generală, chirurgia toracică, ortopedia, chirurgia endocrină și nu numai completează un spectru operator de înaltă complexitate. Maternitatea SANADOR, cu secție de terapie intensivă neonatală performantă, permite îngrijirea nou-născuților cu patologii grave, încă din primele minute de viață.
Toate aceste performanțe sunt susținute de singura secție de Anestezie și Terapie Intensivă de categoria I din sistemul medical privat din România, cu competențe extinse, un element esențial pentru succesul intervențiilor majore și pentru siguranța pacienților aflați în situații critice.
25 de ani de investiții în tehnologii avansate
Curajul de a investi în tehnologii care păreau imposibile a fost prezent la SANADOR încă de la începuturi. De la primul ecograf 3D din România, utilizat într-o perioadă în care astfel de investigații erau considerate excepționale, până la primul bloc operator complet digitalizat și prima sală hibridă mobilă, SANADOR a adus constant în România soluții de vârf pentru diagnostic și tratament.
Sisteme robotice avansate pentru chirurgie, echipamente de înaltă performanță pentru imagistică, radioterapie și diagnostic molecular, investigații inovatoare care permit tratamente personalizate, toate definesc un model de dezvoltare bazat pe anticiparea nevoilor medicinei moderne și pe investiții responsabile, orientate spre pacient.
Continuitate și responsabilitate pentru viitor
Privind spre viitor, SANADOR își continuă dezvoltarea prin extinderea infrastructurii medicale, investiții constante în echipamente de ultimă generație, optimizarea fluxurilor medicale și digitalizarea inteligentă a proceselor, pentru consolidarea unui model medical centrat pe pacient.
Acum un sfert de secol, multe lucruri păreau imposibile în medicina din România. Astăzi, le numim normale. Este normal să ai acces la medici de elită. Este normal să beneficiezi de tehnologie de înaltă performanță. Este normal să te poți trata în România. SANADOR rămâne, și după 25 de ani, preocupat de grijă, empatie și responsabilitatea de a oferi pacienților din România tratamente la standarde internaționale, acasă.
Despre SANADOR
Înființat în 2001, SANADOR a cunoscut o continuă dezvoltare organică, în prezent deținând cel mai mare spital clinic multidisciplinar privat din țară, un centru oncologic complex, clinici, laboratoare de analize medicale și puncte de recoltare, radiologie și imagistică medicală de înaltă performanță, situate în București. Spitalul Clinic SANADOR este singurul spital privat din România care asigură o gamă complexă de servicii medicale, inclusiv chirurgie majoră, cu sprijinul Secției ATI de nivelul I, chirurgie cardiovasculară minim invazivă în primul bloc operator complet digitalizat din România și în Laboratorul de Cateterism, dotat cu două angiografe de înaltă performanță, dar și urgențe medicale și chirurgicale prin Compartimentul de Primiri Urgențe adulți și copii, primul din sistemul medical privat, cu imagistică nonstop, 26 de linii de gardă și flotă proprie de ambulanțe.