A murit Minerva. Astrologul avea 66 de ani

minerva - FOTO: Captură YouTube@Kanal D Romania

Astrologul Minerva a încetat din viață la 66 de ani. Problemele de sănătate i-au marcat ultimii ani. Gabriela Dima, cunoscută publicului sub pseudonimul Minerva, s-a stins din viață vineri dimineață, la vârsta de 66 de ani. Anunțul trist a fost făcut pe rețelele sociale de una dintre cele mai apropiate prietene ale sale, Sanda Ionescu.

"Drum lin și în Lumină, iubita mea! Astrologia românească azi e în doliu! Mulțumim pentru tot ce ne-ai lăsat!", a scris astrologul Sanda Ionescu, pe Facebook.

Minerva, probleme de sănătate

Potrivit apropiaților, în ultimii ani, Minerva s-a confruntat cu probleme grave de sănătate, care au necesitat internări frecvente atât în spitale din București, cât și în străinătate. Se pare că astrologul suferea de cancer, iar boala s-a agravat progresiv.

În luna ianuarie, Minerva a suferit o intervenție chirurgicală majoră, care a implicat amputarea șoldului, urmată de montarea unei proteze. Ulterior, a continuat tratamentele la Viena, însă starea sa de sănătate s-a deteriorat. Recent, medicii au fost nevoiți să îi scoată proteza, din cauza unor complicații severe.

În ultimele săptămâni, simptomele s-au agravat semnificativ, iar săptămâna trecută Minerva a fost internată de urgență la Spitalul Sfântul Ioan din Capitală, în stare critică. Deși medicii au depus eforturi pentru a-i salva viața, organismul său nu a mai rezistat.

Astrologul Minerva a fost o prezență cunoscută în mediul public, apreciată pentru interpretările sale astrologice și analizele detaliate pe care le oferea de-a lungul anilor. Moartea sa lasă un gol în rândul celor care au urmărit-o și i-au apreciat munca.

Articole similare

Vizitele în spitale, suspendate

21 noi 2025, 18:17
Spitalele din țară suspendă programul de vizită. Aparținătorii pacienților pot intra în unitatea medicală doar în cazuri excepționale și respectând reguli stricte.

Donald Trump, din nou la spital

12 oct 2025, 09:57
Donald Trump, președintele Statelor Unite ale Americii, a ajuns din nou la spital. Ce se întâmplă cu președintele SUA, la doar câteva zile după ce medicii au anunțat că este într-o stare...