Dr. Beatrice Mahler, noi DETALII despre ALERTA de incendiu de la Marius Nasta

Incendiu la Marius Nasta Foto: Antena 3

Managerul Institutului Marius Nasta, dr Beatrice Mahler, a oferit, luni, 22 februarie, noi detalii despre acest incendiu. 

"După evaluare, patru dintre pacienți prezenți în unitatea mobilă au rămas în secția de terapie intensivă și trei au rămas în secție. Cei din terapie intensivă sunt ventilați non invaziv continuu, niciunul nu este intubat, iar cei care sunt în secție, în acest moment, au tot ventilație non invazivă, dar intermitentă, sunt saturații de peste 90%.

Până în acest moment, nu au venit echipele ISU, o să vedem. Important este că nici personalul, nici pacienții nu au pățit nimic.", a declarat Mahler la Antena 3.

"Le mulțumesc colegilor pentru modul în care au fost alături de pacienți și pentru modul în care s-au mobilizat și au făcut față momentului. Flăcările s-au stins repede,  de la sine, nu am alte informații și detalii.", a precizat dr. Beatrice Mahler.

Articole similare

Știrile zilei în Sănătate și Farma

08 aug 2025, 14:57
Producătorii de medicamente ajustează previziunile financiare, în timp ce unele dispozitive medicale întâmpină probleme tehnice ce afectează tratamentele pentru diabet și obezitate.