Consumul redus de zahăr în primele 1.000 de zile de viață a fost asociat cu un risc mai mic de Alzheimer la bătrânețe.
Expunerea redusă la zahăr în primele 1.000 de zile de viață a fost asociată cu un risc mai mic de demență și boală Alzheimer la vârste înaintate, potrivit unui studiu realizat pe baza datelor a peste 60.000 de britanici. Cercetarea nu demonstrează însă o relație directă de cauzalitate.
O echipă de la Guangzhou Medical University a analizat consecințele pe termen lung ale raționalizării zahărului din Marea Britanie, măsură aplicată în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial și până în septembrie 1953.
Sfârșitul brusc al raționalizării le-a oferit cercetătorilor ceea ce se numește un „experiment natural”: posibilitatea de a compara persoane născute în perioade foarte apropiate, dar expuse unor cantități diferite de zahăr în timpul sarcinii și în primii ani de viață.
În perioada raționalizării, copiii cu vârsta sub doi ani nu primeau o alocație separată pentru zahăr. După eliminarea restricțiilor, consumul adulților aproape s-a dublat, de la 41 la 80 de grame pe zi, iar consumul de dulciuri în rândul copiilor a crescut și mai puternic.
Potrivit studiului publicat în revista npj Aging, persoanele expuse raționalizării zahărului în primele 1.000 de zile de viață au prezentat:
Nu a fost identificată o asociere similară în cazul bolii Parkinson.
Efectul a fost mai evident atunci când expunerea redusă la zahăr a continuat și după naștere. Restricția limitată numai la perioada intrauterină nu a produs diferențe semnificative pentru majoritatea rezultatelor analizate.
Cercetătorii au examinat și investigațiile prin rezonanță magnetică ale unui grup de 9.053 de participanți.
Persoanele crescute în perioada restricțiilor aveau, în medie, o vârstă cerebrală estimată cu 0,39 ani mai mică. Acestea prezentau și un volum mai mare al hipocampului și talamusului, regiuni cerebrale implicate în memorie și în alte funcții cognitive.
Autorii consideră că aceste diferențe ar putea oferi o rezervă mai mare în fața procesului de îmbătrânire. Totuși, imaginile au fost realizate la un singur moment, astfel încât nu pot arăta cum s-a modificat creierul fiecărui participant de-a lungul vieții.
Primele 1.000 de zile, calculate de la concepție până în jurul vârstei de doi ani, reprezintă o perioadă de dezvoltare intensă a creierului.
Cercetătorii susțin că un consum ridicat de zahăr în această etapă ar putea favoriza rezistența la insulină și inflamația cronică de intensitate redusă. Ambele sunt asociate cu un risc mai mare de declin cognitiv și demență.
Aceste mecanisme rămân însă ipoteze biologice. Studiul nu a demonstrat că zahărul este cauza directă a cazurilor de Alzheimer observate.
În perioada de urmărire au fost înregistrate numai 307 cazuri de demență, dintre care 123 de boală Alzheimer. Cohorta UK Biobank este, de asemenea, majoritar albă și include persoane care tind să fie mai sănătoase decât populația generală.
Mai mult, sfârșitul raționalizării zahărului a coincis cu numeroase schimbări sociale și alimentare în Marea Britanie postbelică. Acestea ar fi putut influența rezultatele.
Concluziile nu justifică eliminarea carbohidraților necesari dezvoltării copilului și nu trebuie confundate cu o recomandare de dietă restrictivă. Ele susțin însă recomandările de limitare a zahărului adăugat în timpul sarcinii și al copilăriei timpurii.