Diagnosticele de autism au crescut după pandemie mai ales în rândul fetelor, dar cercetătorii exclud o concluzie cauzală.
Numărul diagnosticelor de autism înregistrate după începerea pandemiei de COVID-19 a crescut puternic în rândul fetelor și femeilor, în timp ce ratele pentru băieți și bărbați au rămas stabile sau au scăzut. Cercetătorii avertizează că datele nu înseamnă că pandemia a provocat autism.
Un studiu publicat în JAMA Network Open a analizat dosarele electronice a 171.134 de persoane care au apelat anual, între 2016 și 2024, la serviciile unui sistem medical important din Statele Unite.
La nivelul întregului grup, rata noilor diagnostice de autism a scăzut până în 2020 și a început apoi să crească. Separarea datelor în funcție de sex a arătat însă două evoluții foarte diferite.
Între 2020 și 2024, rata noilor diagnostice în rândul fetelor și femeilor a crescut, în medie, cu 19% în fiecare an.
Numărul anual al pacientelor care au primit un diagnostic nou a urcat de la 284 în 2016 la 513 în 2024.
Cea mai mare creștere a fost observată în rândul adolescentelor. În cazul lor, noile diagnostice au avansat cu aproximativ 22% pe an între 2020 și 2024.
În același timp, diagnosticele înregistrate în rândul băieților și bărbaților au rămas stabile sau au scăzut.
„Creșterea agregată a ascuns o diferență semnificativă între sexe”, au explicat autorii studiului.
Autismul a fost diagnosticat istoric mai frecvent în rândul băieților. Multe dintre instrumentele de evaluare și descrierile clasice ale tulburării au fost dezvoltate pornind în special de la cercetări efectuate asupra pacienților de sex masculin.
În consecință, anumite manifestări întâlnite la fete pot fi mai greu de recunoscut. Unele fete manifestă o motivație socială mai mare sau învață să își ascundă dificultățile prin imitarea comportamentelor celor din jur. Fenomenul este cunoscut drept camuflare socială.
În studiul analizat, fetele și femeile au primit diagnosticul de autism cu aproximativ trei ani și jumătate mai târziu decât băieții și bărbații. Chiar și în copilărie, diferența a fost de aproximativ un an și jumătate.
Creșterea puternică înregistrată în rândul adolescentelor ar putea indica faptul că multe dintre acestea nu au fost identificate în copilărie.
Restricțiile din prima perioadă a pandemiei au întrerupt consultațiile medicale de rutină, evaluările de dezvoltare și activitatea școlară față în față. Reluarea serviciilor ar fi putut produce o acumulare de evaluări și diagnostice întârziate.
Extinderea consultațiilor la distanță ar fi putut, la rândul său, să facă evaluarea mai accesibilă pentru unele persoane. În paralel, creșterea gradului de informare și relatările publice ale femeilor diagnosticate cu autism ar fi putut determina mai multe persoane să solicite o evaluare.
Pandemia nu explică însă singură fenomenul. Atunci când cercetătorii au eliminat din analiză datele neobișnuite din 2020, creșterea diagnosticelor în rândul femeilor s-a menținut, iar punctul de schimbare s-a mutat în anul 2018.
Cercetarea a urmărit primul diagnostic înregistrat în sistemul medical analizat, care nu era neapărat primul diagnostic primit vreodată de fiecare pacient.
Diagnosticele au fost identificate prin coduri de facturare și nu au fost confirmate individual prin evaluări standardizate sau verificarea detaliată a fiecărui dosar.
În plus, populația analizată a fost predominant albă și a inclus persoane care au folosit constant același sistem medical. Rezultatele nu pot fi extinse automat la întreaga populație americană sau la alte țări.
Studiul măsoară, așadar, schimbarea diagnosticelor înregistrate, nu o creștere demonstrată a frecvenței biologice a autismului. Datele sugerează că sistemele medicale ar putea începe să identifice mai bine persoanele ale căror manifestări au fost trecute cu vederea în trecut.
