Persoanele cu boli renale, diabet și vârstnicii prezintă un risc mai mare de deshidratare, dar restricția de lichide nu trebuie modificată fără medic.
Persoanele cu boli cronice de rinichi se pot afla într-o situație dificilă în zilele caniculare. Unele trebuie să limiteze lichidele, dar transpirația abundentă poate crește riscul de deshidratare, hipotensiune și crampe.
Pericolul este și mai mare în cazul vârstnicilor și al persoanelor cu diabet. Recomandările privind cantitatea de lichide trebuie individualizate, mai ales în cazul pacienților dializați.
Deshidratarea apare atunci când organismul pierde mai multe lichide decât primește. Printre semne se numără setea, urina închisă la culoare, urinarea mai rară, uscăciunea gurii, oboseala, durerile de cap, amețeala și accelerarea pulsului.
În formele severe pot apărea confuzia, leșinul, scăderea marcată a tensiunii arteriale și deteriorarea funcției organelor.
O analiză publicată de Medscape atrage atenția că deshidratarea poate contribui la infecții urinare, vindecarea dificilă a rănilor, scăderea elasticității pielii și hipotensiune.
Pentru persoanele cu boli renale, scăderea tensiunii poate reduce suplimentar alimentarea rinichilor cu sânge.
Unii pacienți cu boală cronică de rinichi limitează lichidele mai mult decât le-a recomandat medicul, din teama că apa ar putea accelera boala.
Nu toate persoanele cu boală renală au însă nevoie de aceeași restricție. Recomandarea depinde de stadiul bolii, cantitatea de urină eliminată, apariția edemelor, funcția inimii și tipul tratamentului.
În cazul pacienților dializați, prea mult lichid poate provoca acumulare între ședințe, edeme, dificultăți respiratorii și suprasolicitarea inimii. În același timp, pierderile prin transpirație, dacă nu sunt luate în calcul, pot favoriza hipotensiunea și crampele în timpul dializei.
Din acest motiv, restricția nu trebuie nici înăsprită, nici relaxată fără recomandarea nefrologului sau a echipei de dializă.
Senzația de sete se poate diminua odată cu vârsta. Problemele cognitive și dificultățile de mobilitate pot face ca persoana să uite să bea sau să nu poată ajunge ușor la apă.
Paharele ținute la vedere și reamintirile periodice pot ajuta. Apa poate fi făcută mai atractivă prin adăugarea unor felii de lămâie, lime sau castravete, dacă regimul medical permite.
Cafeaua și ceaiul consumate moderat contribuie, de regulă, la aportul total de lichide. Totuși, zahărul, potasiul, fosforul și cofeina trebuie luate în considerare în funcție de afecțiunile fiecărui pacient.
Pepenele, căpșunile, ananasul, dovlecelul, țelina și ardeiul conțin cantități importante de apă. Pentru pacienții dializați, apa din alimente intră însă în bilanțul zilnic al lichidelor.
Unele fructe, legume, sucuri și produse lactate pot conține mult potasiu sau fosfor. Ele nu trebuie recomandate automat tuturor bolnavilor de rinichi.
În zilele foarte calde, pacientul ar trebui să întrebe echipa medicală dacă limita de lichide trebuie ajustată și cum trebuie calculate alimentele bogate în apă.
Amețeala persistentă, confuzia, leșinul, lipsa urinării, pulsul foarte rapid, slăbiciunea accentuată sau imposibilitatea de a păstra lichidele pot indica o deshidratare severă.
Persoanele cu boală renală, insuficiență cardiacă sau diabet nu ar trebui să folosească automat băuturi cu electroliți. Unele conțin cantități mari de sodiu, potasiu sau zahăr și pot fi nepotrivite pentru tratamentul lor.
