William Shakespeare a murit: a fost primul bărbat vaccinat împotriva COVID-19

William Shakespeare, primul bărbat vaccinat. Sursa foto: captură youtube/ Daily Mail

Poreclit ''Bill'', bărbatul în vârstă de 81 de ani a fost a doua persoană din Marea Britanie care a primit un vaccin împotriva coronavirusului în afara unui studiu clinic.

Imaginile cu el la vaccinare, la Spitalul Universitar din Coventry, în decembrie anul trecut - la scurt timp după Margaret Keenan, în vârstă de 90 de ani - au apărut în relatări din media internaţionale, printre acestea numărându-se un articol publicat de New York Post cu titlul ''Taming of the Flu'' (''Îmblânzirea gripei''), aluzie la comedia ''Îmblânzirea scorpiei'', a dramaturgului William Shakespeare.

Bill era internat într-o secţie a spitalului la vremea la care a primit vaccinul.

El a fost un susţinător al Partidului Laburist din Marea Britanie, iar un reprezentant al acestei formaţiuni politice i-a confirmat decesul marţi.

Shakespeare, care a murit după ce a suferit un accident vascular cerebral, a fost mândru că a fost una dintre primele persoane care au primit vaccinul, a declarat soţia sa, Joy, într-un comunicat emis de Spitalul Universitar din Coventry şi Warwickshire NHS Trust.

''Bill a fost atât de recunoscător că i s-a oferit ocazia să devină unul dintre primii oameni din lume cărora li s-a administrat vaccinul'', a povestit soţia sa. ''Era ceva de care era foarte mândru - îi plăcea să vadă relatările din media şi impactul pozitiv pe care a reuşit să îl aibă asupra vieţii multora'', a adăugat ea.

''Vorbea deseori cu oamenii despre asta şi ori de câte ori putea încuraja întotdeauna pe fiecare să îşi facă vaccinul'', a precizat Joy.

Shakespeare, tată a doi copii şi bunic pentru patru nepoţi, locuia în Brownshill Green, Coventry, şi a decedat joia trecută la Spitalul Universitar din Coventry, transmite Agerpres. 

Articole similare

Știrile zilei în Sănătate și Farma

08 aug 2025, 14:57
Producătorii de medicamente ajustează previziunile financiare, în timp ce unele dispozitive medicale întâmpină probleme tehnice ce afectează tratamentele pentru diabet și obezitate.