Medicamentul care prelungește remisia în cancerul capului și gâtului
Medicamentul care poate ține cancerul departe ani întregi. Pacienții trăiesc dublu față de cei cu tratament clasic!
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat miercuri că până la finalul săptămânii situaţia privind plata restanţelor din centrele de permanenţă va fi rezolvată, întrucât au fost alocate sume în acest sens.
„În luna iunie s-a făcut o deblocare a fondului de rezervă pentru plata restanţelor în centrele de permanenţă. Pentru că a fost anul acesta un tarif majorat, s-au înfiinţat foarte multe centre în prima jumătate a anului şi a fost nevoie de rectificare bugetară care a întârziat din motivele pe care le cunoaşteţi, dar am discutat cu reprezentanţii CNAS pentru că ei finanţează centrele de permanenţă. Până la sfârşitul acestei săptămâni situaţia va fi rezolvată, pentru că la rectificare s-au alocat sume pentru plata orelor din centrele de permanenţă", a spus Pintea, conform Agerpres, la Parlament, la conferința „Institutul Clinic Fundeni - Unitate strategică în dezvoltarea sistemului public medical românesc".
De patru luni neplătiți pentru gărzi
Societatea Naţională de Medicina Familiei (SNMF) anunțase, marți, într-un comunicat, că medicii care lucrează în centre de permanenţă nu au primit de la Casele Judeţene de Asigurări de Sănătate banii pentru orele petrecute în gărzi, iar în cazul în care întârzierea plăţilor se prelungeşte medicii de familie sunt hotărâţi să demareze acţiuni legale de recuperare a sumelor restante.
„Suntem în a patra lună de când medicii care lucrează în centre de permanenţă nu au primit de la Casele Judeţene de Asigurări de Sănătate banii pentru orele petrecute în gărzi. Întârzierea este justificată diferit la nivelul fiecărei case judeţene de sănătate, dar explicaţia este una singură: nu s-au alocat la timp fondurile necesare de la Ministerul Finanţelor. Aceste sume cuvenite conform clauzelor contractuale sunt necesare pentru plata angajaţilor care lucrează în centrele de permanenţă şi acoperirea cheltuielilor de funcţionare. În aceste condiţii, în care de patru luni medicii de familie subvenţionează funcţionarea centrelor de permanenţă, nivelul de nemulţumire a medicilor este în continuă creştere", se arată în document.
Medicamentul care poate ține cancerul departe ani întregi. Pacienții trăiesc dublu față de cei cu tratament clasic!
Tratamentul care ar putea schimba tot ce știm despre cancerul esofagian: noul medicament care "șterge" celulele canceroase înainte de operație!
Aceasta este pastila care scade tensiunea când nimic nu mai funcționează. Are efect rapid.
Această vitamină invizibilă îți poate schimba viața. Îți protejează creierul și ar putea preveni cancerul.
Statinele sunt prescrise frecvent pentru a ține sub control colesterolul și a preveni bolile cardiovasculare. Dar cât de bine cunoști cu adevărat efectele lor?
Insulina care te scapă de ace. Noua insulină schimbă tratamentul diabeticilor.
"Sfântul Graal" al medicamentelor anticancer, dezvăluit după 30 de ani.