Antibioticele sunt esențiale pentru tratarea infecțiilor bacteriene, însă utilizarea lor repetată ar putea avea efecte care se fac simțite mult mai târziu.
Aproximativ unul din zece participanți avea sindromul intestinului iritabil la vârsta de 24 de ani.
Persoanele care primiseră antibiotice aveau o probabilitate de aproximativ 1,5 ori mai mare de a prezenta această afecțiune decât cele fără prescripții înregistrate.
Asocierea devenea mai puternică pe măsură ce creștea numărul prescripțiilor de antibiotice, în special în cazul celor care primiseră șase sau mai multe.
Studiul nu demonstrează că antibioticele provoacă sindromul intestinului iritabil. Cercetătorii consideră că modificările microbiomului intestinal ar putea reprezenta una dintre explicațiile posibile.
Sindromul intestinului iritabil (SII), cunoscut și sub denumirea engleză de irritable bowel syndrome (IBS), este o afecțiune digestivă frecventă, care poate provoca dureri abdominale, balonare și modificări ale tranzitului intestinal, precum diareea, constipația sau alternanța dintre cele două.
Deși simptomele pot afecta semnificativ viața de zi cu zi, mecanismele care duc la apariția sindromului nu sunt pe deplin înțelese. Printre factorii studiați se numără modificările microbiomului intestinal, adică ale comunității de microorganisme care trăiesc în intestin.
Un studiu prezentat în cadrul UEG Week 2026 aduce noi date despre o posibilă legătură între expunerea la antibiotice în copilărie și adolescență și apariția sindromului intestinului iritabil la vârsta adultă timpurie.
Cercetarea este importantă deoarece nu s-a bazat doar pe amintirile participanților despre medicamentele pe care le-au luat în trecut. Oamenii de știință au utilizat date din registre medicale pentru a urmări prescripțiile de antibiotice de-a lungul mai multor ani.
Cercetătorii au analizat datele a 2.853 de participanți din cohorta suedeză de nașteri BAMSE. Prescripțiile de antibiotice au fost urmărite cu ajutorul Registrului suedez al medicamentelor prescrise, începând din 2005, când participanții aveau între 9 și 11 ani, până cu un an înainte de evaluarea sindromului intestinului iritabil la vârsta de 24 de ani.
La momentul evaluării, 10% dintre participanți prezentau SII. Dintre aceștia, 79,4% erau femei.
O diferență a fost observată și în istoricul administrării antibioticelor: 87,8% dintre persoanele cu SII primiseră cel puțin o prescripție în perioada analizată, comparativ cu 80,2% dintre cele fără acest sindrom.
După ajustarea rezultatelor în funcție de sex și statutul socioeconomic al familiei, cercetătorii au constatat că persoanele care primiseră antibiotice aveau o probabilitate de aproximativ 1,5 ori mai mare de a prezenta SII decât cele care nu primiseră astfel de prescripții.
Totuși, această cifră trebuie interpretată cu atenție. Ea descrie o asociere statistică, nu dovedește că antibioticele au fost cauza afecțiunii.
Unul dintre cele mai interesante rezultate a fost legătura dintre numărul prescripțiilor de antibiotice și probabilitatea de a prezenta sindromul intestinului iritabil la 24 de ani.
Comparativ cu persoanele care nu primiseră antibiotice, rezultatele au fost următoarele:
Una sau două prescripții: probabilitate de aproximativ 1,3 ori mai mare de a prezenta SII.
Trei până la cinci prescripții: probabilitate de aproximativ 1,6 ori mai mare.
Șase sau mai multe prescripții: probabilitate de aproximativ 1,7 ori mai mare.
Cercetătorii au identificat o tendință statistică semnificativă: probabilitatea de a prezenta SII creștea odată cu numărul prescripțiilor.
Această observație ridică întrebări despre efectele pe termen lung ale expunerii repetate la antibiotice. Cu toate acestea, numărul prescripțiilor nu arată, de unul singur, dacă medicamentele au contribuit direct la apariția bolii. Persoanele care primesc mai multe antibiotice pot avea și mai multe infecții sau alte probleme medicale care influențează sănătatea digestivă.
Atunci când au analizat separat diferitele clase de antibiotice, cercetătorii au observat asocieri semnificative pentru tetracicline și cefalosporine, chiar și după ajustarea în funcție de sex și statutul socioeconomic al familiei.
Utilizarea tetraciclinelor a fost asociată cu o probabilitate de aproximativ 1,4 ori mai mare de a prezenta SII.
În cazul cefalosporinelor, rezultatul a fost mai pronunțat pentru persoanele care primiseră cel puțin trei prescripții: probabilitatea observată a fost de aproximativ șase ori mai mare.
Această ultimă estimare trebuie privită cu precauție. Intervalul de încredere a fost larg, între 1,9 și 18,8, ceea ce arată că există o incertitudine considerabilă privind mărimea exactă a asocierii. Prin urmare, rezultatul nu înseamnă că administrarea cefalosporinelor crește în mod cert de șase ori riscul unei persoane de a dezvolta sindromul intestinului iritabil.
Studiul nu a investigat direct mecanismele biologice care ar putea explica asocierea observată. Una dintre ipotezele discutate de autoarea principală, dr. Jessica Sjölund, se referă la microbiomul intestinal.
Antibioticele acționează împotriva bacteriilor care provoacă anumite infecții, dar pot afecta și bacteriile benefice care trăiesc în intestin. Aceste microorganisme participă la procese importante pentru digestie și pentru menținerea echilibrului intestinal.
Potrivit explicațiilor prezentate de Sjölund, cercetările anterioare au sugerat că modificările microbiomului provocate de antibiotice pot persista timp de mai mulți ani și pot fi mai pronunțate după administrări repetate.
Întrucât dezechilibrele microbiomului sunt studiate și în legătură cu sindromul intestinului iritabil, acestea ar putea reprezenta o posibilă cale prin care expunerea la antibiotice și problemele digestive ulterioare sunt asociate.
Este însă important de precizat că această explicație nu a fost verificată direct în cadrul studiului BAMSE. Pentru a confirma mecanismul, ar fi necesare cercetări care să urmărească în timp atât modificările microbiomului, cât și apariția simptomelor digestive.
Cercetarea aduce un avantaj important față de unele studii anterioare: utilizarea datelor înregistrate obiectiv despre prescripțiile de antibiotice, în locul bazării exclusiv pe amintirile participanților.
Cu toate acestea, există limite. Cercetătorii au ajustat rezultatele în funcție de sex și statutul socioeconomic al familiei, însă acești factori nu pot explica toate diferențele dintre participanți.
Infecțiile pentru care au fost prescrise antibioticele, alte afecțiuni medicale și factorii psihologici sau familiali ar putea contribui, la rândul lor, la asocierea observată.
În plus, evaluarea sindromului intestinului iritabil la o anumită vârstă nu oferă o imagine completă asupra momentului în care au apărut simptomele fiecărei persoane.
Dr. Jessica Sjölund consideră că studiile mai ample, cu evaluări repetate ale SII și ale microbiomului intestinal, ar putea clarifica dacă expunerea la antibiotice precedă apariția simptomelor și dacă momentul administrării sau tipul medicamentului contează.
Rezultatele nu reprezintă un motiv pentru a refuza antibioticele prescrise pentru tratarea unei infecții bacteriene. Aceste medicamente pot fi esențiale, iar beneficiile lor sunt importante atunci când sunt utilizate corespunzător.
Mesajul cercetării este mai degrabă legat de prudență: antibioticele ar trebui prescrise atunci când există o indicație medicală, iar utilizarea lor inutilă trebuie evitată.
Asocierea identificată de cercetători oferă un nou punct de plecare pentru înțelegerea relației dintre antibiotice, microbiomul intestinal și sănătatea digestivă pe termen lung. Deocamdată, însă, nu demonstrează că o cură de antibiotice în copilărie va provoca sindromul intestinului iritabil la maturitate și nici nu permite estimarea riscului individual doar pe baza numărului de prescripții.
Sursa: Sjölund J. și colab., Antibiotic use from childhood and risk of adult irritable bowel syndrome: findings from a prospective birth cohort. Studiu prezentat la UEG Week 2026.
