Vitamina care îți poate salva viața în fața unei infecții grave. Doar dacă știi CÂND s-o iei
Vitamina care îți poate salva viața în fața unei infecții grave. Doar dacă știi CÂND s-o iei.
România ocupă locul doi în topul țărilor din Europa care utilizează irațional antibiotice. În acest context, Federația Asociațiilor Studenților Farmaciști din România trage un semnal de alarmă privind acest fenomen prin organizarea Campaniei Naționale Antibioticum.
În săptămâna 4-8 noiembrie, atât în mediul online, cât și în centrele universitare în care activează cele 8 Asociații Locale membre FASFR se vor desfășura activități de informare a publicului larg care să răspundă populației la întrebări legate de utilizarea antibioticelor, dar și despre antibiogramă sau rezistența la antibiotic și cum o pot combate, se arată într-un comunicat de presă al organizatorilor.
Săptămâna Antibioticum va fi marcată în mediul online prin publicarea materialelor informative referitoare la antibiotice și la istoria fenomenului de rezistență bacteriană la antibiotice pe pagina de Facebook a Federației, dar și prin diseminarea unui chestionar menit să susțină alcătuirea unei statistici privind situația actuală a utilizării de antibiotice în România. Materialele sunt destinate atât publicului larg, cât și personalului specializat din domeniul sănătății.
Chestionarul poate fi accesat aici, iar cititorii sunt încurajați să îl completeze.
Activitățile desfășurate în centrele membre vizează amplasarea standurilor informative în zone intens circulate și abordarea publicului larg, antrenarea acestuia în discuții privind utilizarea antibioticelor doar în situațiile când au efect terapeutic și sunt prescrise de medic, respectarea riguroasă a indicațiilor primite și diminuarea rezistenței la antibiotice. Alte activități vizează vizite în școli și licee pentru a informa segmentul cel mai tânăr al populației țintă, dar și conferințe sau paneluri de discuții destinate fie studenților din domeniul sănătății și specialiștilor, fie publicului larg.
Activități vor avea loc în mai multe centre precum București, Cluj Napoca, Craiova, Iași, Oradea, Sibiu, Târgu Mureș și Timișoara.
„Pentru a lupta împotriva fenomenului de rezistență a bacteriilor la antibiotice, folosiți aceste medicamente doar la recomandarea și conform îndrumării medicului, nu întrerupeți tratamentul înainte de termen, nu folosiți antibiotice neutilizate rămase de la un alt tratament, nu împrumutați antibiotice altor persoane și nu solicitați farmacistului antibiotice fără rețetă! Respectarea riguroasă a normelor de igienă, vaccinarea și prepararea optimă a mâncării joacă de asemenea un rol important”, se mai arată într-un comunicat de presă al organizatorilor.
Vitamina care îți poate salva viața în fața unei infecții grave. Doar dacă știi CÂND s-o iei.
Cel mai eficient medicament pentru reducerea hipertensiunii. Are efect similar cu spironolactona, dar cu mai puține efecte secundare.
Un nou medicament ar reduce recurența și decesele la anumiți pacienți cu cancer de colon.
Medicamentul care ucide toate bacteriile. Efect în cazul infecțiilor rezistente la antibiotice.
Pacienții pierd mai puține kilograme cu medicamentele pentru scăderea în greutate în lumea reală decât în cadrul studiilor.
"Sfântul Graal" al medicamentelor anticancer, dezvăluit după 30 de ani.
Medicamentul care poate ține cancerul departe ani întregi. Pacienții trăiesc dublu față de cei cu tratament clasic!
Acest tratament poate inversa efectele devastatoare ale colesterolului în celulele inimii.
Un medicament vechi, considerat depășit, ar putea deveni cheia distrugerii cancerului. Acest medicament ascundea o superputere.
4 semne că ai nevoie urgent de Magneziu. Vezi dacă ai nevoie de acest supliment.
Revoluție în tratamentul diabetului: Adio injecții dureroase! Asta funcționează la fel de bine!
Un supliment simplu ar putea încetini distrugerea nervului optic chiar și fără reducerea presiunii intraoculare.
Universitatea Babeş-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca anunţă că lansează un proiect de cercetare menit să ducă la tratarea insomniei cronice.
Injecția care îți protejează inima și creierul. Previne infarctul și AVC-ul. Are efect timp de 8 ani.
Vitamina care topește tumorile. Crește semnificativ eficacitatea tratamentului oncologic.