EXCLUSIV Cel mai mare beneficiu al vaccinării în farmacii. Raluca Sîmbotin (MSD Romania): Reduce inegalitățile. Farmaciile sunt un punct mult mai convenabil pentru vaccinare
Vaccinarea în farmacii are un beneficiu semnificativ pentru populație.
Există persoane care au contraindicații privind vaccinarea, sau care nu vor, pur și simplu, să se vaccineze. Pentru acestea, coordonatorul campaniei e vaccinare din România, col. dr. Valeriu Gheorghiță, a explicat care sunt soluțiile.
„Aceste persoane cu contraindicaţie la vaccinare trebuie să respecte măsurile de protecţie în continuare. Dar se poate crea o barieră imunologică în jurul acelei persoane şi prin vaccinarea celor din familie, din apropiere”, a spus dr. Valeriu Gheorghiţă la Antena 3.
Din punct de vedere statistic, şi riscul acesta este foarte mic, de 0,6%.
Un alt aspect important pe care trebuie să-l cunoaştem este acela că vaccinul împotriva coronavirusului este gratuit. De aceea, el nu trebuie cumpărat de pe internet.
Tot ce trebuie să facem este să ne program on-line. O platformă pentru personalul medical deja există, iar cea pentru restul va fi disponibilă curând.
Deocamdată, se pot înscrie pentru vaccin doar persoanele din etapa 1, respectiv lucrătorii din domeniile sănătate și social, nu şi restul populaţiei.
Programările pentru administrarea vaccinului se pot face pe pagina programare.vaccinare-covid.gov.ro.
Vaccinarea în farmacii are un beneficiu semnificativ pentru populație.
Acest tratament previne cinci tipuri de cancer. Este cel mai eficient.
Te-ai vaccinat anti-COVID? Trebuie să știi urgent ASTA.
FDA aprobă, în sfârșit, vaccinul Novavax, dar doar pentru unii! Robert F. Kennedy Jr. trage un semnal de alarmă.
Ce este, de fapt, polivaccinarea. Cum se face și care sunt avantajele.
Comisia Europeană a semnat cu Moderna un contract pe 4 ani pentru vaccinurile anti-COVID-19.
EMA aprobă două noi vaccinuri împotriva febrei catarale ovine, numită şi boala limbii albastre.
De ce trebuie să ne vaccinăm anual împotriva gripei. Medicii ne explică cât durează imunitatea oferită de vaccin.
Acest tratament protejează plămânii și previne infecțiile respiratorii.
Noua mutație COVID face ravagii, iar Moderna pregătește un nou vaccin! Adevărul despre LP.8.1 și ce nu îți spune nimeni