FDA aprobă vaccinul Novavax COVID, dar doar pentru unii. Cine poate beneficia de el
FDA aprobă, în sfârșit, vaccinul Novavax, dar doar pentru unii! Robert F. Kennedy Jr. trage un semnal de alarmă.
„În momentul de față avem date și din stdii și din viața de zi cu zi care ne arată o reducere cu cel puțin 60-70% a riscului de transmitere, pentru că scade riscul de infecție asimptomatică. Mai mult decât atât, chiar și la pacienții care dezvoltă COVID-19 după vaccinare, s-a observat o scădere a încărcăturii virale de cel patru ori comparativ cu pacienții nevaccinați, raportându-ne la diverse severități ale bolii, ceea ce înseamnă că implicit vom avea o cantitate mai mică de virus în secrețiile respiratorii și un risc mai redus de contagiozitate. Deci, oricum am da-o, riscul de transmitere scade după vaccinare chiar considerabil la marea majoritate a persoanelor vaccinate”, a explicat medicul-colonel Valeriu Gheorghiță, sâmbătă, la Antena 3.
Specialistul a explicat că sunt persoane care se pot îmbolnăvi și după vaccinare, în special cele areactive, care nu răspund la niciun vaccin. Totuși, numărul lor este mic.
Medicul Valeriu Gheorghiță mai dat o veste bună: el nu crede că în viitor vaccinarea contre COVID-19 să fie nevoie să fie făcută anual sau sezonier, așa cum se întâmplă cu gripa.
Totuși, medicul acceptă posibilitatea ca unele persoane cu risc să fie nevoite să mai facă încă o doză de vaccin COVID-19, însă deocamdată nu se poate confirma pe deplin această ipoteză.
FDA aprobă, în sfârșit, vaccinul Novavax, dar doar pentru unii! Robert F. Kennedy Jr. trage un semnal de alarmă.
Tratamentul care previne infecțiile este la îndemâna oricui. În plus, este gratuit sau compensat, în funcție de situație.
Noua mutație COVID face ravagii, iar Moderna pregătește un nou vaccin! Adevărul despre LP.8.1 și ce nu îți spune nimeni
Acest tratament oprește creșterea tumorilor cu o eficacitate maximă în stadiile incipiente ale bolii.
Fundaţia Gates se angajează să doneze 1,6 miliarde de dolari alianţei Gavi pentru vaccinuri.
Acest tratament poate vindeca o boală gravă care afectează zeci de milioane de oameni.
Un nou studiu confirmă. Care este legătura între vaccinurile COVID și riscul de convulsii.
Acesta este efectul pe care vaccinul anti-COVID îl are asupra organismului. Efectele se vor resimți pe termen lung.
De ce trebuie să ne vaccinăm anual împotriva gripei. Medicii ne explică cât durează imunitatea oferită de vaccin.
Ce este VRS, cum se transmite și cum poți evita îmbolnăvirea. Europa aprobă primul vaccin împotriva virusului respirator sincițial (VRS).
Semnal de alarmă cu privire la tendinţa părinţilor de evitare a vaccinării copiilor.
OMS a aprobat vaccinul anti-mpox pentru adolescenții cu vârste între 12-17 ani.
Adevărul despre substanța "toxică" din vaccinuri. Se cere retragerea vaccinurilor.
Profesorul universitar dr. Doina Anca Pleșca, medic primar Pediatrie, a vorbit despre tripla agresiune a virusurilor din acest sezon.
Agenţia americană pentru alimente şi medicamente amână o decizie cheie privind un vaccin anti-COVID-19.