EXCLUSIV Cel mai mare beneficiu al vaccinării în farmacii. Raluca Sîmbotin (MSD Romania): Reduce inegalitățile. Farmaciile sunt un punct mult mai convenabil pentru vaccinare
Vaccinarea în farmacii are un beneficiu semnificativ pentru populație.
Campania de vaccinare demarată Marea Britanie cu noul vaccin BioNTech-Pfizer fost marcată de raportarea a două reacţii adverse de tip anafilactic, care au necesitat monitorizare medicală. Acest eveniment a stârnit un val de îngrijorare cu privire la posibilitatea apariției reacțiilor alergice, însă sunt necesare câteva clarificări.
Food and Drug Administration (FDA) a formulat recomandări pentru administrarea vaccinului împotriva COVID-19.
Experții consideră că vaccinul poate fi administrat în siguranță, chiar și pacienților cu istoric de alergii, dar ar trebui evitat în cazul celor care au avut în antecedente reacții alergice severe la substanțe ce intră în compoziția vaccinului.
Agenţia de Reglementare a Medicamentelor şi Produselor Medicale din Marea Britanie (MHRA) a recomandat însă ca persoanele cu antecedente alergice (fie ele alimentare sau medicamentoase) să evite vaccinarea.
Așadar, reacțiile anafilactice survin în contextul unui teren personal preexistent și sunt reacții adverse care, deși sunt cunoscute în cazul tuturor vaccinurilor, sunt rare și nu reprezintă un efect advers cu care să se confrunte majoritatea persoanelor care se vaccinează.
Doar două persoane din zecile de mii cărora li s-a administrat Vaccinul Pfizer-BioNTech în Marea Britanie au avut o astfel de reacție alergică.
Orice medicament poate avea efecte adverse, însă cele mai multe dintre acestea nu sunt grave.
Societatea Română de Alergologie şi Imunologie Clinică atrage atenția, de asemenea, că orice vaccin vine cu riscul unor posibile reacții alergice. Frecvenţa apariţiei lor este specificată în prospectul fiecărui produs şi derivă din datele obţinute în urma studiilor clinice.
Pentru vaccinul Pfizer/BioNTech împotriva COVID-19, studiile de fază 3 care au inclus 44.000 de participanţi au arătat că riscul de a dezvolta reacţii alergice este de 0,63% în lotul persoanelor vaccinate versus 0,50% în lotul celor care au primit placebo.
În prezent, acest vaccin se află în curs de evaluare în vederea autorizării de către Agenția Europeană a Medicamentelor. Astfel, vaccinul va fi utilizat în Uniunea Europeană doar după o atentă evaluare științifică care atestă faptul că acesta îndeplinește toate condițiile prevăzute în normele existente. Mai mult, orice produs autorizat este monitorizat permanent pentru a identifica orice efect advers observat și pentru a reacționa rapid în cazul apariției unor astfel de efecte neașteptate. Vaccinurile împotriva COVID-19 se află sub supravegherea unui număr foarte mare de autorități de reglementare, iar întregul proces este creat pentru a nu exista nicio posibilitate ca eventualele pericole să nu fie descoperite la timp, potrivit comunicatului remis presei.
Vaccinarea în farmacii are un beneficiu semnificativ pentru populație.
Nigeria devine prima țară care introduce un nou vaccin împotriva meningitei, potrivit OMS.
Vaccinul care poate salva vieți, acum GRATUIT până la 26 de ani! Cui îi este destinat
Comisia Europeană a semnat cu Moderna un contract pe 4 ani pentru vaccinurile anti-COVID-19.
Vaccinul împotriva VRS este disponibil și la noi în țară.
Acest tratament protejează plămânii și previne infecțiile respiratorii.
Vaccinul pneumococic polizaharidic cu 23 de valenţe a fost inclus pe lista medicamentelor gratuite.
Vaccinarea anti-COVID este recomandată în continuare. Această categorie de persoane ar trebui să se vaccineze anual.
Un nou studiu confirmă. Care este legătura între vaccinurile COVID și riscul de convulsii.
Comisia Europeană a aprobat vaccinul Pfizer împotriva RSV pentru adulţii cu risc crescut de îmbolnăvire.