Legătura dintre vaccinul COVID și convulsii. Ce arată un studiu nou
Un nou studiu confirmă. Care este legătura între vaccinurile COVID și riscul de convulsii.
Vaccinul (cu virus întreg, inactivat) indicat pentru imunizarea activă (profilactică) împotriva encefalitei provocată de căpușe (TBE), produs de compania Pfizer, este acum disponibil și în România cu cele două forme de prezentare: una pentru administrare la copii și adolescenți cu vârste între 1 și 15 ani și forma pentru administrare la persoanele cu vârsta de 16 ani și peste.
Encefalita transmisă de căpușe este o infecție a sistemului nervos central cauzată de virusul encefalitei de căpușe, care poate duce la afecțiuni neurologice, cum ar fi meningita, meningoencefalita și meningoencefalomielita.
Toate grupele de vârstă pot să fie afectate. La copiii cu TBE, sunt frecvente deficiențele cognitive care afectează viața de zi cu zi și care necesită asistență pe termen lung. TBE tinde să fie mai gravă la persoanele vârstnice. Dintre adulții cu TBE, în 27% - 40% din cazuri se produc sechele pe termen lung, de la disfuncție cognitivă până la paralizie spinală.
Spre deosebire de alte infecții bacteriene transmise de căpușe care pot să fie tratate prin administrarea de antibiotice - nu există o terapie antivirală specifică pentru TBE. TBE poate să fie tratată numai simptomatic. Cea mai eficientă prevenție a TBE este imunizarea activă.
Căpușele sunt principalii vectori și gazde-rezervor pentru virusul TBE și sunt cel mai active de la începutul primăverii până la sfârșitul toamnei (intervalul nartie - noiembrie). Căpușele se găsesc în păduri umbroase și umede, pajiști, câmp deschis și tufișuri. Acestea trăiesc atât în zonele rurale, cât și în cele urbane. Căpușele sunt prezente în numeroase locuri populare pentru activități în aer liber și turism.
Numărul cazurilor de TBE a crescut în toată Europa în ultimele decenii. În regiunile endemice, căpușele se pot găsi în orice zonă verde și prezintă un risc imprevizibil de a fi infectate cu virusul TBE. Interacțiunea complexă dintre biologia căpușelor, virusul TBE și comportamentul uman face ca riscul dezvoltării TBE să fie imprevizibil pentru o persoană. Având în vedere lipsa tratamentului specific, vaccinarea este singura protecție eficientă disponibilă împotriva infecției cu TBE.
Conform Organizației Mondiale a Sănătății, vaccinarea este considerată cea mai eficientă măsură de prevenire a encefalitei transmisă de căpușe.
Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor (European Centre for Disease Prevention and Control, ECDC) recomandă imunizarea TBE pentru persoanele care locuiesc în sau vizitează frecvent pădurile și pajiștile din zonele cu risc TBE.
În Metodologia privind supravegherea infecției cu virusul encefalitei de căpușă (elaborată de Institutul Național de Sănătate Publică, prin Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile) se menționează că „Prevenirea infecției cu virus TBE este posibilă prin măsuri de profilaxie specifică: vaccinare contra encefalitei de căpușă. Rata de protecție la vaccinare este de peste 95%.”
Vaccinarea pentru prevenția encefalitei de căpușe este recomandată și folosită în țări precum: Austria, Croația, Germania, Republica Cehă, Ungaria, Finlanda, Polonia, Elveția, Estonia, Lituania etc. În Austria, până la 88% din populație este vaccinată cu cel puțin o doză de vaccin împotriva TBE.
Pentru a afla mai multe informații despre encefalita transmisă de căpușe și despre vaccinarea pentru prevenția encefalitei de căpușe solicitați consiliere din partea unui profesionist în domeniul sănătății.
Un nou studiu confirmă. Care este legătura între vaccinurile COVID și riscul de convulsii.
Acest tratament protejează plămânii și previne infecțiile respiratorii.
Un vaccin experimental dă rezultate preliminare promiţătoare în lupta împotriva cancerului pancreatic.
Acest tratament poate vindeca o boală gravă care afectează zeci de milioane de oameni.
Vaccinul împotriva VRS este disponibil și la noi în țară.
EMA aprobă două noi vaccinuri împotriva febrei catarale ovine, numită şi boala limbii albastre.
Ce trebuie să știi dacă îți cumperi vaccinul antigripal. Cum trebuie, de fapt, administrat.
Acest tratament poate să prevină nu mai puțin de 3 tipuri de cancer.
Acest tratament reduce semnificativ inflamația din organism. Poate fi folosit în tratarea cancerului și a COVID.
OMS a aprobat vaccinul anti-mpox pentru adolescenții cu vârste între 12-17 ani.
O nouă abordare a vaccinului împotriva HIV arată promisiuni timpurii.
Statele Unite restricţionează utilizarea vaccinului Valneva împotrivia chikungunya.
Ce se întâmplă în cazul persoanelor care s-au vaccinat anti-COVID. Care este rolul critic pe care vaccinul l-a avut.