O șefă DSP trage un semnal de alarmă cu privire la tendinţa părinţilor de a evita vaccinarea copiilor
Semnal de alarmă cu privire la tendinţa părinţilor de evitare a vaccinării copiilor.
Malta și-a vaccinat 70% din populația adultă cu cel puțin prima doză de vaccin anti-COVID-19, devenind prima țară din UE care atinge așa-numita imunitate colectivă, a declarat luni ministrul maltez al...
Micul stat mediteranean care are 502.653 de locuitori (Banca Mondială, 2019) a înregistrat, în medie, trei noi cazuri de COVID-19 zilnice în ultima săptămână, cu o rată a pozitivării testelor de numai 0,2%.
Măsura purtării obligatorii a măștii în spațiile deschise urmează să fie ridicată începând cu 1 iulie pentru persoanele vaccinate, cu condiția ca numărul infectărilor să rămână scăzut. De asemenea, de la 1 iunie masca nu va mai fi obligatorie pe plaje.
Restricțiile privind funcționarea sălilor de fitness și a bazinelor de înot au fost ridicate începând de luni, iar restaurantele pot rămâne deschise până la miezul nopții, față de ora 17:00 până în prezent, relatează Reuters și Agerpres.
Conform ultimelor date, 42% din populația adultă a Maltei a primit și a doua doză de vaccin. Vaccinarea este deschisă în această țară pentru rezidenții cu vârste de peste 16 ani, copiii în vârstă de cel puțin 12 ani urmând să fie vaccinați de îndată ce autoritățile sanitare europene vor aproba vaccinurile anti-COVID-19 și pentru această categorie de vârstă.
Semnal de alarmă cu privire la tendinţa părinţilor de evitare a vaccinării copiilor.
Autoritățile au decis să elimine booster-ul COVID din schema de vaccinare. Ce se ascunde, de fapt, în spatele acestei mișcări care i-a revoltat pe medici.
O nouă abordare a vaccinului împotriva HIV arată promisiuni timpurii.
Noua mutație COVID face ravagii, iar Moderna pregătește un nou vaccin! Adevărul despre LP.8.1 și ce nu îți spune nimeni
Comisia Europeană a semnat cu Moderna un contract pe 4 ani pentru vaccinurile anti-COVID-19.
Un vaccin experimental dă rezultate preliminare promiţătoare în lupta împotriva cancerului pancreatic.
FDA aprobă, în sfârșit, vaccinul Novavax, dar doar pentru unii! Robert F. Kennedy Jr. trage un semnal de alarmă.