Știrile zilei în Sănătate și Farma: informații importante despre 3 vaccinuri
Cele mai importante informații din Sănătate și Farma la nivel mondial.
Reprezentanții Comisiei Europene au luat luni seara, 18 ianuarie, o decizie privind subiectul vaccinării împotriva COVID și tratarea diferită a celor care vor refuza...
Comisia Europeană a dat asigurări, luni seară, că vaccinarea împotriva coronavirusului va rămâne voluntară, subliniind că indiferent de ce vor decide oamenii, dacă se vor vaccina sau nu, ei nu vor fi tratați diferit. Unii se vor opune imunizării, iar alții nu vor accepta vaccinul din motive medicale.
”Vaccinarea este voluntară. Trebuie să ne asigurăm că datele vor fi colectate electronic prin respectarea tuturor reglementărilor privind sfera privată şi că acest lucru se va face prin platforme inter-operaţionale, astfel încât să avem acces comun la date”, a afirmat Maroš Šefčovič, vicepreşedinte al Comisiei Europene pentru Relaţii Interinstituţionale şi Prognoză, potrivit Antena 3.
Cele mai importante informații din Sănătate și Farma la nivel mondial.
Vaccinul anti-COVID produce efecte și după ani de zile. Ce s-a aflat abia acum.
Vaccinul care ar putea eradica gripa. Are efect și împotriva altor boli.
Adevărul despre substanța "toxică" din vaccinuri. Se cere retragerea vaccinurilor.
Semnal de alarmă cu privire la tendinţa părinţilor de evitare a vaccinării copiilor.
Acest tratament protejează plămânii și previne infecțiile respiratorii.
Un studiu arată că aAdministrarea ambelor doze de vaccin în acelaşi braţ declanşează un răspuns imunitar mai rapid.
Comisia Europeană a semnat cu Moderna un contract pe 4 ani pentru vaccinurile anti-COVID-19.