EXCLUSIV Acces inegal la sănătate. Radu Gănescu: Zona rurală este foarte deficitară la serviciile medicale. Pacienții ajung târziu
Accesul inegal la servicii medicale pune în pericol sănătatea românilor și exercitarea democratică.
Florin Buicu a depus astăzi, 17 mai, la Parlament, un amendament la legea 95, care se referă la legea de fundamentare a Agenției Naționale a Managementului Calității în Sănătate (ANMCS), care se află în prezent în subordinea Secretariatului General al Guvernului.
Prin acest amendament, Florin Buicu a propus ca ANMCS să intre în subordinea Ministerului Sănătății.
"Este un amendament la legea de fundamentare a Agenției Naționale a Managementului Calității în Sănătate (ANMCS), o instituție care în momentul de față se află în subordinea Secretariatului General al Guvernului.
Prin textul amendamentului am propus, și aici urmează să aibă loc dezbaterile și discuțiile, ca această instituție să fie în subordinea Ministerului Sănătății.
Și ca aceste lucruri să fie predictibile, acest lucru ar urma să se întâmple începând cu 1 ianuarie 2023, astfel încât, în intervalul cuprins de la momentul la care, dacă propunerea va trece, Guvernul și Ministerul Sănătății să aibă timp să pregătească actele normative necesare, astfel încât lucrurile să se poată desfășura natural, fără a exista sincope în funcționarea instituțională.
Agenția Națională a Managementului Calității în Sănătate (ANMCS) funcționează și are o lege separată, ea a fost adoptată de Parlament, promulgată și îmi doresc ca prin acest transfer în subordinea Ministerului Sănătății, la fel cum avem și Agenția Națională a Medicamentului, lucrurile să funcționeze coordonat, astfel încât furnizorii de servicii medicale să poată beneficia, la fel, de îndeplinirea tuturor standardelor necesare.
Și aici, un lucru foarte important prin trecerea la Ministerul Sănătății, ca aceste standarde să fie îndeplinite de toate spitalele care vor funcționa în România, astfel încât serviciile să fie la fel, indiferent de locația în care se află un spital", a declarat Florin Buicu, în exclusivitate pentru DC Medical.
"Fiecare dintre furnizorii de servicii medicale își doresc să îndeplinească niște standarde. Practic, aceste standarde, în mod normal, sunt definite în politica fiecărei instituții de sănătate.
ANMCS ce face? Face propuneri legate de standarde și pe de altă parte, nu controlează, că nu e o instituție de control, ci verifica dacă tu, ca instituție, faci ceea ce ți-ai propus la nivel de proceduri și așa mai departe.
Instituția nu este foarte veche, are câțiva ani. Au existat de-a lungul timpului niște poziții legate de faptul că această instituție ar introduce o birocratizare în sistemul de sănătate, dar nu e așa", a completat Florin Buicu.
Vezi mai multe în video:
Accesul inegal la servicii medicale pune în pericol sănătatea românilor și exercitarea democratică.
Acesta este tratamentul care elimină cancerul. Funcționează în cazul fiecărui pacient și este folosit și în România.