Durerea de șold poate ajunge să facă mersul tot mai dificil și să afecteze viața de zi cu zi. Cazul unui pacient de 27 de ani arată cât de grave pot deveni problemele articulației.
Durerea de șold, mersul tot mai dificil și imposibilitatea de a face lucruri simple, care altădată păreau firești, pot schimba radical viața unui om. Pentru unii pacienți, problemele articulației ajung să fie atât de grave încât nici mersul nu mai este posibil fără dificultate. Iar proteza de șold nu este o soluție rezervată doar persoanelor în vârstă.
Un pacient de numai 27 de ani a avut nevoie de proteză de șold după ce o intervenție chirurgicală realizată în copilărie nu a reușit să restabilească funcția articulației. Cazul arată cât de severe pot deveni unele modificări provocate de displazia de șold.
Dr. Adrian Dima, medic primar ortopedie și traumatologie la Spitalul Clinic SANADOR, a prezentat cazul la DC Medical și DC News.
Șoldul era blocat după o intervenție din copilărie
Pacientul fusese operat la vârsta de 8 ani, dar capul femural a rămas sever deformat.
"Avem modelul unui pacient care practic nu mai avea un cap femural normal. Fusese operat în copilărie, la vârsta de 8 ani, în încercarea de a restabili congruența articulară. Intervenția nu a avut rezultatul dorit, iar capul femural a rămas sever deformat.
Șoldul era blocat. Mergea practic pe un picior, iar celălalt era antrenat de mișcarea întregului corp.
În acest caz a fost necesară protezarea, pentru că nu s-a mai putut restabili funcția articulației printr-o intervenție reconstructivă", a explicat dr. Adrian Dima, medic primar ortopedie și traumatologie cu competență în chirurgia artroscopică, la Spitalul Clinic SANADOR, în exclusivitate la DC Medical și DC News.
Dr. Adrian Dima, explicații - FOTO: DC Medical
Medicul a explicat și consecințele pe care degradarea severă a articulației le poate avea asupra vieții pacientului.
"Toate aceste cauze pot avea drept consecință deteriorarea cartilajului și afectarea funcției articulației. Apar durerea, limitarea mobilității și modificarea mersului, inclusiv șchiopătatul. Uneori, consecințele sunt atât de importante încât pacientul ajunge să se izoleze social.
Adică și persoanele tinere, dacă ajung să aibă șoldul blocat și nu se mai pot integra în activitățile obișnuite, ajung să se retragă", a explicat medicul.
Operația presupune și recuperare
Rezultatul nu depinde exclusiv de intervenția chirurgicală, ci și de participarea pacientului la recuperare.
"Nu este doar munca medicului, ci un efort de echipă. Contează implicarea pacientului și înțelegerea faptului că, după operație, va avea nevoie de recuperare medicală, de specialiști și de un centru de recuperare în care să lucreze pentru restabilirea funcției. În anumite situații, poate fi necesară și consilierea psihologică", a explicat dr. Adrian Dima, medic primar ortopedie și traumatologie cu competență în chirurgia artroscopică, la Spitalul Clinic SANADOR, în exclusivitate la DC Medical și DC News.