EXCLUSIV Provocările din sistemul medical. Dr. Levente Vass, la Academia de Sănătate
Dr. Levente Vass, Vicepreședintele Comisiei pentru sănătate şi familie din Camera Deputaților, este invitatul zilei la Academia de Sănătate.
Telemedicina în tratamentul diabetului a fost tema emisiunii de astăzi Academia de Sănătate, unde academicianul Irinel Popescu a avut-o invitată pe dr. Simona Carniciu, medic specialist în diabet și boli de nutriție de la Centrul de cercetare, diagnostic și tratament în diabet și boli de nutriție Corposana. Potrivit acesteia, multe dintre lucrurile care s-au schimbat în timpul pandemiei în ceea ce privește tratamentul diabetului – telemedicina – vor rămâne valabile și după ce pandemia va fi încheiată. „Ne-am pus foarte mult problema: ce se va întâmpla cu rețetele pacienților sau, mai ales, cu micile ajustări care trebuiau efectuate în cadrul pacienților. Din fericire s-a implementat foarte repede telemedicina și am putut să ne bucurăm din nou de liniștea pe care o avem în cabinet. Implementarea telemedicinei, deși la început a fost ușor stângace, s-a perfecționat și acum cred foarte sigur că o să fie de viitor, cel puțin în cazul diabetului se poate foarte bine”, a explicat medicul.
Academicianul Irinel Popescu, gazda emisiunii, a conformat că pacienții diabetici vor putea să se bucure de o serie de beneficii ale telemedicinei și după pandemie. „Pacientul nu va mai fi nevoit să stea la cozi, la Casa de Asigurări de Sănătate, la farmacii, lucrurile care e normal să se petreacă, s-a dovedit că pot să se petreacă online.
Mai e nevoie și de un grad de educație a populație și de mijloacele specifice – laptop, tabletă, ceva la dispoziție pe care să se desfășoare acest proces, dar, cu timpul un segment din ce în ce mai mare va avea acces la ele, de aceea cu timpul un segment din ce în ce mai mare de populație va profita de ceea ce înseamnă astăzi telemedicina”, a completat el.
Mai multe detalii despre acest subiect puteți găsi în materialul video atașat
Dr. Levente Vass, Vicepreședintele Comisiei pentru sănătate şi familie din Camera Deputaților, este invitatul zilei la Academia de Sănătate.
Dr. Răzvan Iacob este invitatul zilei la Academia de Sănătate.
Protezele de șold sunt mai frecvent implantate în România pe măsură ce tehnologii din ce în ce mai avansate ajung la îndemâna medicilor.
Cum arată sistemul medical în anul 2025. Care sunt principalele neajunsuri.
Medicul Simona Carniciu, totul despre diabet, obezitate și bolile metabolice, la Academia de Sănătate.
Prof. Dr. Alexandru Vlad Ciurea este invitatul zilei la Academia de Sănătate de la DC Medical și DC News.
Cum îți dai seama ce calmante funcționează pentru tine? Care pastilă e mai potrivită?
Ce înseamnă dacă postezi online poze din vacanță. Ce spune acest lucru despre tine.
Prioritate la toaletă oriunde în țară. Cine are acest drept.