Ai amețeli când te ridici brusc? Află dacă e doar hipotensiune sau ceva mai grav
Amețeala la ridicare poate fi un simptom inofensiv, dar dacă apare des sau este însoțită de alte simptome, nu o ignora.
Potrivit purtătorului de cuvânt al instituţiei, Bogdan Gheorghiţă, femeia a mâncat împreună cu familia, fiind singura care a consumat nişte ciuperci culese în urmă cu câteva zile dintr-o zonă situată la marginea municipiului Bârlad.
În timpul somnului, femeia a acuzat dureri în piept şi a fost transportată la Spitalul de Urgență „Elena Beldiman” din Bârlad, unde, la scurt timp, a decedat.
„În cauză au fost demarate cercetări pentru ucidere din culpă", a declarat, luni, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.
Medicii legiști urmează să efectueze necropsia pentru a stabili cu exactitate cauza decesului.
Amețeala la ridicare poate fi un simptom inofensiv, dar dacă apare des sau este însoțită de alte simptome, nu o ignora.
Fibromialgia este o boală complexă ce nu se manifestă doar prin durere fizică, ci și prin efecte mentale și emoționale.
Descoperă cele 4 boli ascunse care pot cauza balonare.
Cele 5 semne banale care îți arată că ai probleme cu ficatul. Le ignori zilnic și habar nu aveai că e de la ficat.
Medicii i-au spus că mai are un an de trăit, dar a făcut ceva total neașteptat și tumora a dispărut! Povestea incredibilă a Ancăi Sigartău te va lăsa fără cuvinte.
De ce ai senzația că ți se ridică părul pe cap. Ce ascunde, de fapt, acest sentiment.
De ce apare durerea în piept, cel mai important semn al unui infarct miocardic?
Un studiu arată că auzul slab poate să crească riscul de insuficiență cardiacă.
Puține femei știu că un gest aparent inofensiv precum consumul unui pahar de alcool pe zi, le poate crește dramatic riscul de cancer de sân!
Substanțe toxice în apă. "Poluanții eterni", legați de cancer și infertilitate. Pericolul ascuns în sângele tău.
Ouă, lapte și pește cu CANCER, boli hormonale și infertilitate în ele! Ai mâncat ASTA? Au PFAS, ceva ce NU ar trebui să existe nicăieri!