Pierderea auzului la vârsta adultă ar putea determina creierul să proceseze mai eficient anumite informații vizuale.
Pierderea auzului poate schimba modul în care creierul procesează imaginile, prin adaptări la nivelul zonelor responsabile de vedere.
Vederea periferică a fost singura care a prezentat o îmbunătățire la șoarecii cu pierdere a auzului apărută la vârsta adultă.
Activitatea mai redusă a neuronilor nu înseamnă neapărat o procesare mai slabă. În acest studiu, diminuarea răspunsurilor neuronale a fost asociată cu o percepție mai clară a stimulilor periferici.
Rezultatele provin din experimente pe șoareci și nu demonstrează că pierderea auzului îmbunătățește vederea periferică și la oameni.
Creierul are capacitatea de a se adapta la schimbările prin care trece organismul, inclusiv atunci când unul dintre simțuri slăbește sau este pierdut. Pe măsură ce mamiferele îmbătrânesc, vederea și auzul se pot deteriora, iar creierul poate modifica felul în care procesează informațiile primite prin celelalte simțuri.
Cercetările anterioare, realizate pe modele animale, au sugerat că pierderea unui simț poate determina reorganizarea activității din cortex, zona creierului implicată în prelucrarea informațiilor senzoriale.
Pornind de la aceste observații, Hey-Kyoung Lee și colegii săi de la Universitatea Johns Hopkins au investigat ce se întâmplă cu procesarea vizuală atunci când pierderea auzului apare la vârsta adultă.
Studiul, publicat în revista JNeurosci în 2026, a urmărit să afle dacă această schimbare influențează activitatea neuronală din cortexul vizual și dacă eventualele modificări se reflectă și în modul în care animalele percep ceea ce se află în jurul lor.
Pentru a înțelege mai bine această adaptare, cercetătorii au măsurat răspunsurile neuronilor dintr-o zonă-cheie a creierului responsabilă de vedere. Șoarecilor li s-au prezentat stimuli vizuali aflați în două regiuni diferite: câmpul vizual focal, asupra căruia se concentrează privirea, și câmpul vizual periferic, care permite perceperea informațiilor din jurul punctului privit direct.
Rezultatele au scos la iveală o diferență importantă între cele două tipuri de stimuli.
La șoarecii care și-au pierdut auzul la vârsta adultă, răspunsurile neuronale la stimulii din câmpul vizual focal nu au fost afectate. În schimb, răspunsurile la stimulii din zona periferică au fost puternic atenuate.
Cu alte cuvinte, pierderea auzului nu a modificat în același fel procesarea tuturor informațiilor vizuale. Schimbarea a fost observată în special în modul în care creierul răspundea la ceea ce se afla în afara zonei centrale a câmpului vizual.
La prima vedere, diminuarea răspunsurilor neuronale ar putea părea un semn că zona vizuală a creierului funcționează mai slab. Experimentele comportamentale au arătat însă că situația este mai complexă.
Șoarecii cu pierdere a auzului apărută la vârsta adultă au perceput stimulii vizuali periferici cu o claritate mai mare decât animalele fără această pierdere. Diferența nu a fost observată și în cazul stimulilor din câmpul vizual focal.
Cercetătorii sugerează că diminuarea activității neuronale ar putea reflecta o reprezentare mai eficientă a informațiilor vizuale periferice. Astfel, un răspuns neuronal mai puternic nu este întotdeauna echivalent cu o percepție mai bună. În anumite condiții, felul în care neuronii răspund la stimuli poate conta mai mult decât intensitatea răspunsului în sine.
Hey-Kyoung Lee explică această observație printr-o concluzie care poate părea surprinzătoare: „Cercetarea noastră sugerează, într-un mod destul de contraintuitiv, că atenuarea activității neuronale poate fi benefică prin îmbunătățirea eficienței creierului în procesarea informațiilor.”
Deși rezultatele indică o posibilă adaptare benefică, cercetătorii atrag atenția că aceasta nu trebuie interpretată ca o îmbunătățire generală a vederii.
În experimente, modificările au fost observate în procesarea stimulilor periferici, în timp ce răspunsurile neuronale la stimulii din câmpul vizual focal au rămas neafectate. Prin urmare, efectul pare să fie selectiv, nu o creștere a performanței vizuale în toate situațiile.
„O altă concluzie principală este că, cel puțin la adulți, adaptarea [acestei zone vizuale a creierului] la pierderea auzului nu îmbunătățește toate funcțiile vizuale”, a precizat Lee.
Rezultatele arată cât de complexă poate fi adaptarea creierului atunci când organismul trece prin schimbări senzoriale. Ele nu înseamnă însă că pierderea auzului ar trebui privită ca un avantaj și nici că persoanele cu deficiențe de auz vor avea automat o vedere periferică mai bună.
Echipa intenționează să continue cercetările pentru a identifica mecanismele specifice din cortexul vizual care stau la baza acestor schimbări. Înțelegerea lor ar putea ajuta la stabilirea modului în care anumite procese cerebrale pot fi valorificate pentru îmbunătățirea funcției vizuale la adulți.
Deocamdată, descoperirile se limitează la rezultatele obținute pe șoareci. Sunt necesare cercetări suplimentare pentru a stabili dacă mecanisme similare apar și la oameni și dacă ar putea avea, în viitor, aplicații în recuperarea sau îmbunătățirea funcției vizuale.
Studiul: „Deprivarea auditivă apărută la vârsta adultă intensifică atenuarea răspunsurilor neuronale în cortexul vizual și îmbunătățește acuitatea vizuală periferică”, JNeurosci (2026). DOI: 10.1523/JNEUROSCI.0690-26.2026
Un nou algoritm a fost dezvoltat pentru identificarea riscului cardiac şi al fracturilor.
Cercetătorii americani au dezvoltat o aplicaţie asistată de AI pentru monitorizarea anemiei.
Expunerea la toxina bacteriană poate explica creșterea cancerului de colon la vârste mai fragede.
O poveste despre rușine, durere și un diagnostic despre care nu vorbește nimeni destul.
Are sângele pe care medicina nu l-a mai văzut niciodată! Niciun alt om nu o mai are! Ce au găsit cercetătorii în ADN-ul ei i-a lăsat fără cuvinte...