EXCLUSIV Semnul banal al AVC-ului. Dr. Sorin Băilă: Nu vezi cu un ochi
Acesta este cel mai banal semn al AVC-ului. Nici măcar nu îți dai seama că, de fapt, ai suferit un accident vascular cerebral ischemic.
Sala de operații se pare că nu este cel mai periculos loc, contrar temerilor majorității pacienților. Conform unui studiu, cele mai multe decese au loc în perioada postoperatorie.
Operațiile sunt proceduri de care pacienții se tem, în general. Orice om care aude ca are nevoie de o intervenție chirurgicală are oarecare emoții, gândindu-se la anestezie, bisturiu, perioadă de refacere etc. Multă lume asociază operațiile cu risc de deces, în special „pe masa de operație”. Însă specialiștii spun că nu acela este locul cel mai periculos, în cazul unei interveniții, ci perioada de recuperare.
Conform unui mare studiu internațional, doar 0,7% din decesele la acești pacienți au apărut în sala de operație, în timp ce 29% dintre decese au survenit după externarea din spital. Studiul, care a inclus pacienți la 28 de centre din 14 țări, a fost publicat în CMAJ (Canadian Medical Association Journal).
Având în vedere că majoritatea deceselor la adulții care fac intervenții chirurgicale non-cardiace nu apar în sala de operație, eforturile de îmbunătățire a îngrijirii post-chirurgicale în spital și la domiciliu are un potențial substanțial de a reduce mortalitatea, spune autorul Dr. PJ Devereaux, McMaster University, Hamilton, Ontario.
Studiul, care a inclus 40.004 de adulți în vârstă de peste 45 de ani, din America de Nord și de Sud, Asia, Europa, Africa și Australia, care au suferit o intervenție chirurgicală între 2007 și 2013, a constatat ca 1,8% au murit în 30 de zile de la intervenții chirurgicale non-cardiace. Sângerări majore, leziuni ale mușchiului cardiac și infecții severe (sepsis) au reprezentat o mare parte a deceselor (45%).
Aproximativ 100 de milioane de adulți în vârstă de peste 45 de ani suferă o intervenție chirurgicală non-cardiacă la nivel mondial, în fiecare an, prin urmare, aproximativ 1.8 milioane de oameni mor din cauza complicațiilor, în termen de 30 de zile, spune Dr. Devereaux. Acest lucru înseamnă că moartea după intervenția chirurgicală este o povara majoră de sănătate la nivel mondial.
Autorii sugerează că soluțiile axate pe prevenire, identificarea precoce și gestionarea strânsă a sângerărilor, a problemelor cardiace și a infecției poate ajuta la reducerea acestor decese, care pot fi prevenite.
Datele publicate provin din evenimentele vasculare din studiile de evaluare a cohortelor (VISION) efectuate de către mai mult de 70 de surse.
Acesta este cel mai banal semn al AVC-ului. Nici măcar nu îți dai seama că, de fapt, ai suferit un accident vascular cerebral ischemic.
Această intervenție elimină nodulii pulmonari, cu condiția ca aceștia să fie depistați precoce.
Acest semn adesea ignorat sau pus pe seama unor afecțiuni comune este, de fapt, un simptom al cancerului AVANSAT.
Bolile hepatice sunt din ce în ce mai frecvente. Stilul de viață contribuie la îmbolnăvirea ficatului.
Medicul chirurg ne-a explicat care sunt semnele unui chist hepatic, care este testul care pune cel mai bine diagnosticul și cum se poate opera.
Cum știi dacă ai stenoză mitrală. Care sunt semnele de alarmă pe care mulți le confundă.
Medicul chirurg Dragoș Romanescu ne-a vorbit despre puncția hepatică. Pentru ce este utilizată puncția și când e nevoie de ea.