Vaccinul COVID Moderna, testat cu placebo
Vaccinul COVID al Moderna intră într-un adevărat studiu cu placebo, sub presiunea lui Robert F. Kennedy Jr.
Examenul de admitere 2020 se va desfășura în varianta clasică, scris, în 25 și 26 iulie, în amfiteatrele universităților, cât și în spații special închiriate pentru testare. Candidații străini vor...
Numărul tinerilor interesați de profesia de medic, farmacist, medic stomatolog, tehnician dentar, radiolog, kinetoterapeut, nutriționist sau asistent medical este tot mai mare în fiecare an, susțin reprezentanți de la UMF Cluj.
”Am decis să organizăm examenul de admitere în varianta clasică, după ce ne-am consultat și cu rectorii celorlalte universități de medicină și farmacie din țară, pentru că acesta reprezintă o probă complexă de evaluare a cunoștințelor candidaților. Ne bucură interesul constant al tinerilor pentru profesiile din domeniul sănătății și dorim să le oferim cele mai bune condiții, atât la examenul de admitere, cât și pe parcursul anilor de studiu”, a declarat prof. dr. Anca Dana Buzoianu, rectorul UMF “Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca.
Conducerea universității a luat decizia de a organiza examenul de admitere la nivel de licență în mai multe spaţii pentru a se putea păstra distanța necesară între candidați. Sunt circa 2.000 de persoane înscrise. Astfel, examenul se va desfășura în amfiteatrele universității și în alte spații închiriate pentru acest scop. Dintre ultimele amintim: săli de la Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (UBB), Facultatea de Psihologie (UBB), de la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară și de la Sala Sporturilor “Horia Demian”. Plus s-au rezervat sălile de conferințe din două mari hoteluri din oraș, Grand Hotel Italia și Hotel Napoca.
”Candidații vor avea acces la toate materialele de protecție necesare: măști, mănuși, dezinfectant, iar distanța din aceștia va fi de minimum doi metri. În plus, tinerilor care vor avea nevoie de cazare pe perioada admiterii li se vor pune la dispoziție căminele universității, care vor fi igienizate și dezinfectate. Pentru candidații străini interesați să studieze medicina la noi în țară, conducerea universității a decis ca înscrierea și evaluarea acestora să se desfășoare exclusiv online. Astfel, viitorii studenți internaționali vor putea veni la Cluj-Napoca doar la toamnă, la începutul anului universitar”, se mai arată într-un comunicat.
Examenul va avea loc în zilele de 25 și 26 iulie 2020; pe 25 iulie - proba pentru specializările farmacie, asistență medicală generală, radiologie și imagistică, balneofizio-kinetoterapie şi recuperare, tehnică dentară și nutriție și dietetică; iar duminică, 26 iulie - examenul de admitere candidații pentru programele de studiu medicină și medicină dentară.
Toate detaliile privind organizarea examenului de admitere vor fi disponibile în Ghidul Admiterii, care va fi publicat pe site-ul universității www.umfcluj.ro.
Vaccinul COVID al Moderna intră într-un adevărat studiu cu placebo, sub presiunea lui Robert F. Kennedy Jr.
Medicii lansează un avertisment, deoarece noi variante ale COVID-19, FLiRT, FLuQE și LB.1, se răspândesc în lume.
După COVID, OMS și experții în sănătate au definit boala răspândită "prin aer".
Un studiu australian a descoperit că pacienții cu long-COVID prezintă umflături ale creierului legate de probleme de memorie și concentrare.
Actualizare epidemiologică: cazurile COVID-19 în creștere în Europa.
China publică o cartă albă în care exclude posibilitatea ca Wuhan să fie originea "naturală" a virusului SARS-CoV-2.
Explozie neașteptată a COVID-19 în România. Cazurile noi se dublează într-o săptămână, iar reinfecțiile alarmante iau amploare!
Acesta este efectul dramatic pe care COVID îl are asupra creierului. Efectele sunt iremediabile.
Acest tratament anti-COVID poate avea efecte secundare importante.
Pandemia rămâne un subiect tabu în China la cinci ani de la înregistrarea primului deces cunoscut legat de COVID-19.
Vaccinul anti-COVID produce efecte și după ani de zile. Ce s-a aflat abia acum.