FDA amână o decizie cheie privind un vaccin anti-COVID-19
Agenţia americană pentru alimente şi medicamente amână o decizie cheie privind un vaccin anti-COVID-19.
Deși de câteva săptămâni numărul cazurilor de COVID care sunt descoperite zilnic a scăzut vertiginos, la fel și cel al persoanelor internate în spitale sau al deceselor cauzate de maladie, ministrul Sănătății spune că nu trebuie să ne culcăm pe o ureche, cum am făcut în vară. E greu de anticipat ce se va întâmpla până de Crăciun și de Revelion, așa că trebuie să fim în continuare precauți, a spus ministrul.
„Mi-e greu să vă spun ce se va întâmpla peste un interval de 3-4 săptămâni, dar eu am o preocupare față de ce se întâmplă în acest moment. Am văzut ieri la Brașov, la Târgul de Crăciun că era o mare frenezie, am văzut concerte care nu aveau nimic de-a face cu măsuri de bază care să prevină transmiterea. Dacă oamenii vor să aibă sărbători cât mai aproape de normalitate, ar trebui să se comporte cât mai precaut în această perioadă”, a declarat Alexandru Rafila, la B1TV.
Ministrul Sănătății a spus că nu sunt importante doar luarea unor măsuri sanitare, ci mai ales respectarea lor cu strictețe.
„Și dacă ești într-un spațiu aglomerat și porți masca tot nu este nimic complicat, dar este o chestiune de mentalitate, de obișnuință de a respecta unele reguli. Obligativitatea asta…noi tot discutăm despre măsuri legislative. Măsurile legislative sunt una, respectarea lor altceva. Lucrul ăsta se leagă de faptul că unii oameni cred unele lucruri tot mai fantasmagorice, o chestiune care ține de educație”, a arătat Rafila.
Ministerul Sănătății a mai spus că va conta trendul evoluției pandemiei, nu doar numărul mic de cazuri dintr-un anumit context, atunci când vine vorba despre luarea unor măsuri sanitare.
„Trebuie văzut contextul epidemiologic. Suntem în scenariul verde, dar contează trendul. Gândiți-vă ce s-a întâmplat astă vară când eram în scenariul verde dar lucrurile mergeau prost săptămână, după săptămână. A existat o creștere relevantă din punct de vedere epidemiologic”, a arătat prof dr Alexandru Rafila.
Agenţia americană pentru alimente şi medicamente amână o decizie cheie privind un vaccin anti-COVID-19.
Vaccinul COVID al Moderna intră într-un adevărat studiu cu placebo, sub presiunea lui Robert F. Kennedy Jr.
Ce trebuie să știi dacă faci COVID-19 în această vară.
XEC este noua variantă COVID care se răspândește rapid. A fost detectată în Germania, iar acum se răspândește rapid în Europa.
Merck și Ridgeback retrag cererea pentru medicamentul COVID în Uniunea Europeană.
Un caz rar al unui pacient infectat cu coronavirus timp de 613 zile a fost prezentat de cercetători.
Persoanele diabetice care au avut COVID pot dezvolta sechele. Un studiu arată că aceste riscuri nu sunt doar reale, ci și mai accentuate în anumite categorii de indivizi.
Medicii au explicat la ce să ne așteptăm în ceea ce privește boala COVID. Ce trebuie să știm despre infecția cu SARS-CoV2.
O greșeală pe care o facem când suntem răciți ne poate agrava situația. Mai mult, poate duce și la alte complicații, unele cu potențial mortal.
Profesorul universitar dr. Doina Anca Pleșca, medic primar Pediatrie, a vorbit despre tripla agresiune a virusurilor din acest sezon.
COVID-19 este cea mai recentă epidemie care demonstrează că descoperirile biomedicale nu sunt suficiente pentru a elimina o boală.
China publică o cartă albă în care exclude posibilitatea ca Wuhan să fie originea "naturală" a virusului SARS-CoV-2.
Acest material ține COVID la distanță, potrivit medicilor. Are proprietăți antivirale naturale.
Milioane de oameni cred că vaccinul COVID nu este un vaccin real. Care e adevărul, de fapt?