Vaccinul COVID Moderna, testat cu placebo
Vaccinul COVID al Moderna intră într-un adevărat studiu cu placebo, sub presiunea lui Robert F. Kennedy Jr.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.745 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 980 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.
Până astăzi, 17.369 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 18.01.2021 (10:00) – 19.01.2021 (10:00) au fost raportate 98 de decese (49 bărbați și 49 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Prahova, Sibiu, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Teleorman, Timiș, Vâlcea Vrancea și Ilfov.
Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 ani, 11 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 26 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 32 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 28 decese la categoria de peste 80 de ani.
95 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități, iar pentru 2 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 8.417. Dintre acestea, 1.050 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 5.193.417 teste RT-PCR și 51.608 teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 23.060 de teste RT-PCR (14.692 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 8.368 la cerere) și 5.432 de teste rapide antigenice.
Pe teritoriul României, 42.717 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 11.462 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 63.150 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 136 de persoane.
Vaccinul COVID al Moderna intră într-un adevărat studiu cu placebo, sub presiunea lui Robert F. Kennedy Jr.
Cererea AstraZeneca pentru medicamentul de prevenire COVID primește o evaluare accelerată în UE.
Moderna retrage cererea pentru vaccinul combinat antigripal COVID.
Comisia Europeană a autorizat vaccinul actualizat COVID-19 de la Novavax, conceput special pentru a viza tulpina JN.1 a COVID.
Ce s-a constatat în cazul celor trei medicamente pentru COVID-19: remdesivir, molnupiravir și nirmatrelvir / ritonavir.
Merck și Ridgeback retrag cererea pentru medicamentul COVID în Uniunea Europeană.
Un studiu arată că femeile sunt cu aproape 50% mai expuse riscului de a suferi de long-COVID și explică de ce acest fenomen lovește mai ales femeile de peste 40 de ani.
China publică o cartă albă în care exclude posibilitatea ca Wuhan să fie originea "naturală" a virusului SARS-CoV-2.
Vaccinul anti-COVID produce efecte și după ani de zile. Ce s-a aflat abia acum.
COVID-19 este cea mai recentă epidemie care demonstrează că descoperirile biomedicale nu sunt suficiente pentru a elimina o boală.
Uniunea Europeană achiziționează vaccinuri pentru a se pregăti pentru următoarea pandemie.
Cazurile de COVID-19 sunt în continuă creștere. Medicii se așteaptă ca săptămâna viitoare numărul noilor cazuri să fie de 1000 pe zi.
Acest tratament reduce semnificativ inflamația din organism. Poate fi folosit în tratarea cancerului și a COVID.