ARN-ul autoamplificator, o nouă speranță pentru vaccinurile COVID-19 și tratamentele pentru cancer
Acest tratament reduce semnificativ inflamația din organism. Poate fi folosit în tratarea cancerului și a COVID.
Ion Florescu a povestit celor din grupul PROvaccinare că s-a îmbolnăvit de COVID la sfârșitul lui noiembrie, anul trecut, și crede că a avut o formă ușoară datorită vaccinului făcut în urmă cu câteva luni.
”La sfârșitul lunii noiembrie, fiind în Austria m-am îmbolnăvit de Covid și-am fost internat două zile la un spital...Forma de infectare a fost ușoară, datorită vaccinului Johnson&Johnson pe care-l făcusem cu patru luni înainte!PS: Din modestie, nu am postat până acum aceasta, considerând că fiecare este liber să ia decizia pe care o crede de cuviință. Dar vaccinul împotriva COVID are eficiență, credeți-mă!", scrie Ioan Florescu pe grupul PROvaccinare.
Puterea exemplului este atemporală. Domnule Ioan, mulțumim că ați ales să împărtășiți prin ce ați trecut! Fiecare dintre noi se poate implica în eforturile de combatere a efectelor virusului SARS-CoV-2! Un om bine informat, o decizie corectă, un sfat prietenesc și argumentat, toate acestea conduc la salvarea de vieți”, se arată pe Facebook Ro Vaccinare.
Conform datelor existente la nivelul CNCCI la data de 14 ianuarie 2022, ora 10.00, în intervalul de 24 de ore, au fost înregistrate 9.884 cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2. De asemenea, au fost raportate 30 de decese, dintre care 3 anterioare.
Pentru pacienții cu COVID-19 au apărut noi reguli, Astfel, testarea se poate face și la medicul de familie, iar în cele 230 de centre ce se înființează, pacienții vor putea primi tratament pentru acasă și analize amănunțite. Ideea înființării acestor centre este de a reduce presiunea pe spitale, în condițiile în care al cincilea val a început în forță în România. Tratamentul pentru formele medii de COVID era disponibil până acum numai în spitale, dar acum, odată cu schimbarea regulilor, este important să ne testăm cât mai repede.
Cel mai important este să ne testăm cât mai repede. Odată primit testul pozitiv, medicul de familie va monitoriza pacientul. Dacă starea se agravează, recomandarea este să sunăm la 112 sau să mergem la Urgențe. Perioada de izolare s-a scurtat acum la 7 zile pentru persoanele cu schema completă de vaccinare și 10 zile la persoanele nevaccinate. Foarte important de știut - în măsura în care simptomele pe care le avem în perioada izolării la domiciliu se agravează, trebuie să sunăm la 112 sau să mergem la o cameră de gardă pentru a primi la timp tratamentul adecvat.
Acest tratament reduce semnificativ inflamația din organism. Poate fi folosit în tratarea cancerului și a COVID.
Cererea AstraZeneca pentru medicamentul de prevenire COVID primește o evaluare accelerată în UE.
Probleme pulmonare ascunse au fost descoperite la copiii cu long-COVID.
Acest material ține COVID la distanță, potrivit medicilor. Are proprietăți antivirale naturale.
Pandemia rămâne un subiect tabu în China la cinci ani de la înregistrarea primului deces cunoscut legat de COVID-19.
Comisia Europeană a autorizat vaccinul actualizat COVID-19 de la Novavax, conceput special pentru a viza tulpina JN.1 a COVID.
Asta s-a aflat abia acum despre testele de diagnostic pentru COVID. Care a fost acuratețea lor.
Noua tulpină COVID provoacă o creștere semnificativă a numărului de noi îmbolnăviri.
CIA afirmă că "cel mai probabil" COVID-19 a provenit dintr-un laborator.
Persoanele diabetice care au avut COVID pot dezvolta sechele. Un studiu arată că aceste riscuri nu sunt doar reale, ci și mai accentuate în anumite categorii de indivizi.
Un studiu arată că femeile sunt cu aproape 50% mai expuse riscului de a suferi de long-COVID și explică de ce acest fenomen lovește mai ales femeile de peste 40 de ani.