China spune că laboratorul din Wuhan nu a fost implicat în crearea virusului COVID-19
China afirmă că institutul Wuhan nu a fost implicat în crearea virusului COVID-19
Medicul Carmen Dorobăț a reacționat la aflarea veștii că actorul Bogdan Stanoevici a murit din cauza sechelelor provocate de coronavirus.
Medicul Carmen Dorobăț le-a transmis coronascepticilor că „este o realitate care a zguduit lumea, care nu trebuie să paralizeze cetățeanul, dar care trebuie să-l reseteze, să-i dea de gândit.”
„Realitatea acestei zile este infecția. Dacă noi vom ști să ducem mai departe, vom ști să o și învingem.”, a subliniat medicul Carmen Dorobăț la Realitatea Plus.
Privind vestea morții lui Bogdan Stanoevici, medicul Carmen Dorobăț a declarat că „îmi pare foarte rău de ce am auzit, este o veste tragică, ca multe altele care au lovit atâtea familii. Indiferent de vârstă, de terenul pe care evoluează boala, cu toate mijloacele pe care le avem în sistemul medical.”
Medicul Carmen Dorobăț se află în a 10-a zi de boală.
Vă reamintim că marți dimineață, 12 ianuarie, Bogdan Stanoevici a pierdut lupta cu viața la 62 de ani. Acesta fusese transferat la Institutul de Boli Cardiovasculare CC Iliescu, de la Spitalul Clinic de Urgență Sfântul Pantelimon, pentru a i se face procedura ECMO, un aparat care îi oxigena forțat sângele, în afara organismului. S-a stins din viață la CC Iliescu.
Citește și Ce spunea Bogdan Stanoevici despre COVID-19, înainte să se îmbolnăvească și să moară - VIDEO
China afirmă că institutul Wuhan nu a fost implicat în crearea virusului COVID-19
Medicii lansează un avertisment, deoarece noi variante ale COVID-19, FLiRT, FLuQE și LB.1, se răspândesc în lume.
După COVID, OMS și experții în sănătate au definit boala răspândită "prin aer".
Vaccinul COVID al Moderna intră într-un adevărat studiu cu placebo, sub presiunea lui Robert F. Kennedy Jr.
Originea pandemiei de COVID-19 rămâne un mister, deși au trecut deja cinci ani de la carantina care a marcat oraşul Wuhan.
Agenţia americană pentru alimente şi medicamente amână o decizie cheie privind un vaccin anti-COVID-19.
Un caz rar al unui pacient infectat cu coronavirus timp de 613 zile a fost prezentat de cercetători.
Acesta este unul din cele mai eficiente tratamente împotriva COVID. Tratamentul se administrează în primele zile de la debutul bolii.
O greșeală pe care o facem când suntem răciți ne poate agrava situația. Mai mult, poate duce și la alte complicații, unele cu potențial mortal.
Probleme pulmonare ascunse au fost descoperite la copiii cu long-COVID.