Greșeala mortală pe care o facem când suntem răciți. Adrian Marinescu: Le luăm ca pe bomboane
O greșeală pe care o facem când suntem răciți ne poate agrava situația. Mai mult, poate duce și la alte complicații, unele cu potențial mortal.
Dr. Gindrovel Dumitra a fost prezent la Interviurile DC News și DC Medical, unde a explicat cât de gravă este infecția cu coronavirus și la ce ar trebui să ne așteptăm de la această epidemie. De asemenea, el a oferit o serie de sfaturi pentru a neproteja cât mai bine și a evita îmbolnăvirea.
Potrivit lui, cea mai mare mortalitate este întâlnită la vârstnici, însă boala afectează persoane de toate vârstele. De asemenea, el a arătat că ar trebui să ne așteptăm la apariția unui număr mai mare de îmbolnăviri, dar și la o schimbare a măsurilor luate până în acest moment. „Teoretic, trebuie să ne așteptăm, cel puțin în România, la apariția unui număr din ce în ce mai mare de cazuri, care probabil că vor impune la un moment dat și schimbarea măsurilor pe care le avem luate până în acest moment la nivel național. După cum vedem, epidemia din Italia evoluează, țări precum Spania, Germania, Franța, vin din spate cu un număr din ce în ce mai important de cazuri, deci este foarte probabil ca la un moment dat, măsurile pe care le avem în acest moment să se refere la o arie mai extinsă din Uniunea Europeană, astfel încât perosane care vor călători în aceste state în viitorul apropiat, dacă se vor întoarce dintr-o zonă în care la un moment dat se va declara că acolo există o circulație extinsă, să fie nevoie să intre în izolare la domiciliu, respectiv în carantină, dacă vor fi persoane carantinate în acele localități”, a explicat el.
Pe de altă parte, medicul mai spune că sunt o serie de măsuri pe care le putem lua fiecare, în special în ceea ce-i privește pe vârstnici, având în vedere faptul că ei sunt cei mai expuși la formele grave ale bolii și la deces. „Cel mai important lucru pe cre-l putem face noi, indiferent de măsurile pe care le dispun autoritățile, este ca noi înșine să ne îngrijim de cei pe care-i avem acasă și pentru asta putem face în primul rând ca bunicii să renunțe la obiceiul de a se mai deplasa în zone care sunt aglomerate - știm că bunicii sunt cei care merg să facă piața, să ducă copiii la grădiniță sau la școală etc.
Trebuie ca dumnealor să-și limiteze deplasările în aceste zone aglomerate, iar pe de altă parte, trebuie ca noi înșine să evităm acest lucru, astfel ca să nu „ducem acasă” tot ce am putea să găsim în jurul nostru. Respectarea acelor reguli pe care le cunoaștem deja, spălarea pe mâini, păstrarea unei distanțe de cel puțin doi metri față de persoanele care prezintă simptomatologie respiratorie acută, purtarea măștii cu această ocazie sau acele sfaturi pe care trebuie să le dăm și să le urmăm la rândul nostru, atunci când avem simptome caracteristice infecțiilor respiratorii acute”, mai spune el.
De asemenea, dacă avem simptomatologie respiratorie, el a mai precizat că trebuie să luăm legătura imediat cu medicul de familie. „Acolo poate să fie vorba despre o infecție banală de sezon, despre gripă - pentru că încă mai avem gripă în România - sau poate să fie vorba chiar despre o infecție cu coronavoirus. Și în această situație este bine să se ia telefonic legătura cu medicul de familie, să discute împreună despre simptome, dacă este cazul, va fi nevoie de o consultație, va agrea acest lucru medicul de familie, în funcție de intensitatea simptomatologiei și, mai departe, trebuie să urmeze cu sfințenie sfaturile primite. Dacă totuși este necesară deplasarea, trebuie neapărat să poarte mască, să nu intre în contact cu persoane pe care să le îmbolnăvească și să folosim regulile minime de igienă”, a mai menționat el.
O greșeală pe care o facem când suntem răciți ne poate agrava situația. Mai mult, poate duce și la alte complicații, unele cu potențial mortal.
EG.5, noua variantă de COVID, face deja victime și în România. S-au înregistrat cazuri de infecții cu noua tulpină de coronavirus.
Asta s-a aflat acum despre COVID. Persoanele infectate sunt afectate grav.
Persoanele diabetice care au avut COVID pot dezvolta sechele. Un studiu arată că aceste riscuri nu sunt doar reale, ci și mai accentuate în anumite categorii de indivizi.
Long-COVID și terapiile experimentale și miraculoase. Care sunt cele mai căutate, dar și de ce îi pun pe pacienți în pericol.
Medicii au explicat la ce să ne așteptăm în ceea ce privește boala COVID. Ce trebuie să știm despre infecția cu SARS-CoV2.
Un caz rar al unui pacient infectat cu coronavirus timp de 613 zile a fost prezentat de cercetători.
Un studiu arată că femeile sunt cu aproape 50% mai expuse riscului de a suferi de long-COVID și explică de ce acest fenomen lovește mai ales femeile de peste 40 de ani.
Comisia Europeană a autorizat vaccinul actualizat COVID-19 de la Novavax, conceput special pentru a viza tulpina JN.1 a COVID.
Vaccinul COVID al Moderna intră într-un adevărat studiu cu placebo, sub presiunea lui Robert F. Kennedy Jr.
CIA afirmă că "cel mai probabil" COVID-19 a provenit dintr-un laborator.
Medicul Carmen Dorobăț ne-a vorbit despre noua variantă COVID-19, EG. 5, care a început să îngrijoreze oamenii în această perioadă.
Probleme pulmonare ascunse au fost descoperite la copiii cu long-COVID.
COVID există încă și reprezintă un risc pentru persoanele vulnerabile. Care sunt simptomele în 2025? Și cât timp durează?
COVID are un impact neașteptat asupra organismului. Interacționează cu celulele canceroase.
Comisia Europeană a semnat cu Moderna un contract pe 4 ani pentru vaccinurile anti-COVID-19.
COVID are efecte surprinzătoare. Infecția cu SARS-COV-2 a avut și unele beneficii asupra creierului.
Cum a apărut COVID-19. Ce a declarat FBI despre apariția pandemiei și scăparea virusului din laborator.