A fost infectat cu coronavirus timp de 613 zile. Cazul lui a uimit cercetătorii: Conduce la apariția unor variante unice, sensibile
Un caz rar al unui pacient infectat cu coronavirus timp de 613 zile a fost prezentat de cercetători.
Unsprezece persoane de la o casă pentru vârstnici din Alba Iulia au fost testate pozitiv la noul coronavirus. Cinci sunt angajați, iar șase dintre ei sunt...
Şase beneficiari şi cinci angajaţi ai unei case de tip familial pentru vârstnici din Alba Iulia au fost marţi depistaţi pozitiv cu noul coronavirus, acesta fiind cel de-al doilea focar de COVID-19 înregistrat în judeţul Alba în cadrul unui asemenea aşezământ.
Directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Alba, Alexandru Sinea, a precizat că, pe lângă ancheta epidemiologică, a fost declanşată şi una a inspectorilor sanitari, pentru a stabili cum a fost posibilă apariţia focarului, notează agerpres.ro. Iniţial, a fost un singur caz, respectiv un beneficiar al aşezământului. Fiind vorba de un centru dedicat vârstnicilor, DSP a decis testarea tuturor beneficiarilor, precum şi a întregului personal, fiind depistate încă 11 cazuri de infectare.
Căminul de bătrâni "Casa Noastră Bărăbanţ" are o capacitate de cazare de 22 de locuri.
În urmă cu câteva luni, în Alba a mai fost un focar de acest gen într-un aşezământ pentru vârstnici, în Ocna Mureş. Potrivit datelor prezentate marţi de DSP, au fost depistate pozitiv în judeţ într-o singură zi 17 persoane, dintr-un total de 778 de teste prelucrate. De la începutul pandemiei, numărul total al celor infectaţi este de 1.385, din care 1.073 persoane s-au vindecat, iar 53 au decedat.
Un caz rar al unui pacient infectat cu coronavirus timp de 613 zile a fost prezentat de cercetători.
După COVID, OMS și experții în sănătate au definit boala răspândită "prin aer".
COVID-19 este cea mai recentă epidemie care demonstrează că descoperirile biomedicale nu sunt suficiente pentru a elimina o boală.
Vaccinul anti-COVID produce efecte și după ani de zile. Ce s-a aflat abia acum.
Acest material ține COVID la distanță, potrivit medicilor. Are proprietăți antivirale naturale.
China afirmă că institutul Wuhan nu a fost implicat în crearea virusului COVID-19
Asta s-a aflat acum despre COVID. Persoanele infectate sunt afectate grav.
Profesorul universitar dr. Doina Anca Pleșca, medic primar Pediatrie, a vorbit despre tripla agresiune a virusurilor din acest sezon.
Comisia Europeană a autorizat vaccinul actualizat COVID-19 de la Novavax, conceput special pentru a viza tulpina JN.1 a COVID.
FDA aprobă, în sfârșit, vaccinul Novavax, dar doar pentru unii! Robert F. Kennedy Jr. trage un semnal de alarmă.
Actualizare epidemiologică: cazurile COVID-19 în creștere în Europa.