"Nu este un vaccin, este o injecție": diferența care poate schimba încrederea oamenilor în știință
Milioane de oameni cred că vaccinul COVID nu este un vaccin real. Care e adevărul, de fapt?
O proteină, recent mapată, din COVID-19 ar oferi baza creării unui medicament pentru noul coronavirus.
Coronavirus, medicament. O proteină din COVID-19, recent descoperită, ar oferi un suport pentru crearea unui medicament. Anunțul a fost făcut luni, 2 martie, de o universitate din Statele Unite. Proteina recent mapată se numeşte Nsp15, este o componentă a coronavirusurilor şi este esenţială pentru ciclul de viaţă şi virulenţa acestora. Oamenii de știință de la mai multe universităţi din State au descoperit că medicamentele care au fost concepute anterior pentru epidemia de Sindrom Acut Respirator Sever (SARS) ar putea fi dezvoltate pentru a deveni medicamente eficiente împotriva COVID-19, potrivit Agerpres:
”Proteina Nsp15 a fost studiată în cazul SARS drept ţintă pentru dezvoltarea de noi medicamente, însă nu s-a ajuns niciodată foarte departe deoarece epidemia SARS a dispărut, iar dezvoltarea noilor medicamente s-a încheiat. Au fost identificaţi unii inhibitori, dar nu s-a ajuns niciodată la dezvoltarea unor medicamente. Inhibitorii care au fost dezvoltaţi pentru SARS ar putea fi acum testaţi împotriva acestei proteine”.
Milioane de oameni cred că vaccinul COVID nu este un vaccin real. Care e adevărul, de fapt?
Agenţia americană pentru alimente şi medicamente amână o decizie cheie privind un vaccin anti-COVID-19.
COVID mai are încă un efect negativ asupra sănătății. Infecția poate duce la hipertensiune arterială.
China afirmă că institutul Wuhan nu a fost implicat în crearea virusului COVID-19
Acest tratament reduce semnificativ inflamația din organism. Poate fi folosit în tratarea cancerului și a COVID.
COVID are un impact neașteptat asupra organismului. Interacționează cu celulele canceroase.
Medicii au explicat la ce să ne așteptăm în ceea ce privește boala COVID. Ce trebuie să știm despre infecția cu SARS-CoV2.
CIA afirmă că "cel mai probabil" COVID-19 a provenit dintr-un laborator.
O greșeală pe care o facem când suntem răciți ne poate agrava situația. Mai mult, poate duce și la alte complicații, unele cu potențial mortal.
Ce se întâmplă în cazul persoanelor care s-au vaccinat anti-COVID. Care este rolul critic pe care vaccinul l-a avut.
Acesta este unul din cele mai eficiente tratamente împotriva COVID. Tratamentul se administrează în primele zile de la debutul bolii.
Un studiu arată că femeile sunt cu aproape 50% mai expuse riscului de a suferi de long-COVID și explică de ce acest fenomen lovește mai ales femeile de peste 40 de ani.
Medicii lansează un avertisment, deoarece noi variante ale COVID-19, FLiRT, FLuQE și LB.1, se răspândesc în lume.