EXCLUSIV Greșeala mortală pe care o facem când suntem răciți. Adrian Marinescu: Le luăm ca pe bomboane
O greșeală pe care o facem când suntem răciți ne poate agrava situația. Mai mult, poate duce și la alte complicații, unele cu potențial mortal.
O companie aeriană a introdus deja măsuri privind zborul pasagerilor ținând cont de pandemia de COVID-19.
Compania aeriană United Airlines are de gând să schimbe modul în care pasagerii zboară cu avioanele sale pe viitor, ca urmare a pandemiei de COVID-19. Călătorilor li se va cere să rămână așezați „până când numărul lor va fi strigat, iar ei vor părăsi aeronava" fiind sfătuiți să „mențină o distanță sigură" în timp ce coboară din avion, scrie The Independent. Un purtător de cuvânt al companiei a confirmat pentru publicația amintită că sunt puse în aplicare noi măsuri pentru a asigura distanțarea socială: „Am început o nouă procedură de decădere care să contribuie la asigurarea în continuare a distanțării sociale. În plus, acum ne îmbarcăm mai puțini clienți".
Și alte companii aeriene au anunțat modificări la procedura de debarcare, iar pasagerii vor fi obligați să poarte o mască în timpul zborului. Unele companii au precizat și că vor oferi gratuit măști de protecție călătorilor.
O greșeală pe care o facem când suntem răciți ne poate agrava situația. Mai mult, poate duce și la alte complicații, unele cu potențial mortal.
Acesta este unul din cele mai eficiente tratamente împotriva COVID. Tratamentul se administrează în primele zile de la debutul bolii.
Moderna retrage cererea pentru vaccinul combinat antigripal COVID.
Comisia Europeană a autorizat vaccinul actualizat COVID-19 de la Novavax, conceput special pentru a viza tulpina JN.1 a COVID.
Comisia Europeană a semnat cu Moderna un contract pe 4 ani pentru vaccinurile anti-COVID-19.
Persoanele diabetice care au avut COVID pot dezvolta sechele. Un studiu arată că aceste riscuri nu sunt doar reale, ci și mai accentuate în anumite categorii de indivizi.
COVID mai are încă un efect negativ asupra sănătății. Infecția poate duce la hipertensiune arterială.
COVID are un impact neașteptat asupra organismului. Interacționează cu celulele canceroase.
Vaccinul COVID al Moderna intră într-un adevărat studiu cu placebo, sub presiunea lui Robert F. Kennedy Jr.
Asta s-a aflat abia acum despre testele de diagnostic pentru COVID. Care a fost acuratețea lor.
Probleme pulmonare ascunse au fost descoperite la copiii cu long-COVID.
FDA aprobă, în sfârșit, vaccinul Novavax, dar doar pentru unii! Robert F. Kennedy Jr. trage un semnal de alarmă.
Milioane de oameni cred că vaccinul COVID nu este un vaccin real. Care e adevărul, de fapt?
Originea pandemiei de COVID-19 rămâne un mister, deși au trecut deja cinci ani de la carantina care a marcat oraşul Wuhan.