UE a semnat un contract pe 4 ani cu Moderna pentru vaccinuri împotriva COVID-19
Comisia Europeană a semnat cu Moderna un contract pe 4 ani pentru vaccinurile anti-COVID-19.
Eliminarea restricţiilor sanitare în Norvegia va fi condiţionată de vaccinarea populaţiei sale, a anunţat vineri guvernul, în aşteptarea celui de-al patrulea val al pandemiei de COVID-19. Ultima etapă a ridicării restricţiilor - amânată deja de două ori - şi sinonimă cu o revenire aproape la normalitate, "va fi implementată la trei săptămâni după ce orice persoană cu vârsta peste 18 ani va primi o primă doză de vaccin", a anunţat guvernul, care se aşteaptă la o ridicare a restricţiilor în jurul datei de 6 septembrie.
Până în prezent, circa 87,2% din populaţia adultă a primit cel puţin o primă doză de vaccin anti-coronavirus în Norvegia. Însă cu câteva zile înainte de începerea anului şcolar, autorităţile se tem de o creştere a numărului de infectări. "În următoarele trei săptămâni (...), chiar dacă am fost vaccinaţi, trebuie să continuăm să păstrăm distanţa în spaţiul public, să rămânem acasă când suntem bolnavi, să ne testăm şi să ne spălăm pe mâini", a declarat ministrul sănătăţii Bent Hoie într-o conferinţă de presă.
"Numărul de infecţii este în creştere şi asistăm la începutul unui al patrulea val", a spus el. Cu toate acestea, guvernul a anunţat vineri sfârşitul regulii de distanţare socială pentru studenţi. În Norvegia, unde epidemia de COVID-19 se află în mare parte sub control, a început la mijlocul lunii iunie a treia fază a planului său de ridicare a restricţiilor, format din patru etape.
Ţara scandinavă, cu o populaţie de 5,4 milioane de locuitori, foloseşte doar vaccinuri ARN mesager (Pfizer/BioNTech şi Moderna) în programul său de vaccinare, potrivit Agerpres.
Comisia Europeană a semnat cu Moderna un contract pe 4 ani pentru vaccinurile anti-COVID-19.
Profesorul universitar dr. Doina Anca Pleșca, medic primar Pediatrie, a vorbit despre tripla agresiune a virusurilor din acest sezon.
Acesta este efectul dramatic pe care COVID îl are asupra creierului. Efectele sunt iremediabile.
Milioane de oameni cred că vaccinul COVID nu este un vaccin real. Care e adevărul, de fapt?
Vaccinul COVID al Moderna intră într-un adevărat studiu cu placebo, sub presiunea lui Robert F. Kennedy Jr.
Site-ul Casei Albe susţine teoria conform căreia coronavirusul provine dintr-un laborator.
Moderna retrage cererea pentru vaccinul combinat antigripal COVID.
Cererea AstraZeneca pentru medicamentul de prevenire COVID primește o evaluare accelerată în UE.
Medicii lansează un avertisment, deoarece noi variante ale COVID-19, FLiRT, FLuQE și LB.1, se răspândesc în lume.
Pandemia rămâne un subiect tabu în China la cinci ani de la înregistrarea primului deces cunoscut legat de COVID-19.
COVID-19 este cea mai recentă epidemie care demonstrează că descoperirile biomedicale nu sunt suficiente pentru a elimina o boală.
FDA aprobă, în sfârșit, vaccinul Novavax, dar doar pentru unii! Robert F. Kennedy Jr. trage un semnal de alarmă.