UE a semnat un contract pe 4 ani cu Moderna pentru vaccinuri împotriva COVID-19
Comisia Europeană a semnat cu Moderna un contract pe 4 ani pentru vaccinurile anti-COVID-19.
Luni, 8 februarie, Toni Grecu a fost externat. Actorul a făcut primele declarații.
"Nu a fost niciun moment o formă uşoară a bolii, dar nici una foarte severă, care să fi necesitat internarea la ATI. După atâta timp petrecut în spital, pot spune cu mâna pe inimă că am avut de-a face cu cea mai mare dramă, dar cu şi cea mai mare comedie pe care am trăit-o vreodată!", a declarat Toni Grecu, pentru playtech.ro.
Actorul se afla internat la Matei Balș când a izbucnit incendiul în care au murit 15 persoane. Toni Grecu a reușit să iasă din salon târându-se până la Salvarea din curtea spitalului. Peste 100 de persoane au fost evacuate la momentul respectiv.
Toni Grecu a fost mutat mai întâi la Spitalul de Urgenţă Sf. Pantelimon, apoi la Monza Metropolitan Hospital.
După ce s-a vindecat de coronavirus, la externare, actorul a ținut să mulțumească cadrelor medicale care au avut grijă de el.
"Vreau să mulţumesc corpului medical din toate cele trei spitale prin care am trecut. Am fost impecabil tratat.
După cum trebuie să le mulţumesc tuturor celor, printre accesele mele de tuse şi frisoane, m-au făcut să râd, să văd partea frumoasă a paharului. Şi asta a venit nu doar din partea medicilor sau asistentelor, ci şi a colegilor de salon sau a prietenilor care au ţinut aproape. Tuturor, le mulţumesc. Am vorbit despre partea de comedie ce a însoţit totuşi tragedia asta. Şi nu mă refer la boala în sine.
Mă refer la ceea ce am văzut şi am trăit în spital, la oamenii cu care am intrat în contact, la lucrurile frumoase şi la cele urâte sau dramatice cu care am intrat, cu sau fără voia mea, în contact. Nu ştiu dacă am să scriu vreodată vreun scheci despre perioada asta de viaţă sau despre COVID-19, dar dacă am s-o fac voi încerca să nu uit nimic din toate cele trăite!”, a spus Toni Grecu.
Comisia Europeană a semnat cu Moderna un contract pe 4 ani pentru vaccinurile anti-COVID-19.
Asta s-a aflat acum despre COVID. Persoanele infectate sunt afectate grav.
Merck și Ridgeback retrag cererea pentru medicamentul COVID în Uniunea Europeană.
Site-ul Casei Albe susţine teoria conform căreia coronavirusul provine dintr-un laborator.
Un studiu arată că femeile sunt cu aproape 50% mai expuse riscului de a suferi de long-COVID și explică de ce acest fenomen lovește mai ales femeile de peste 40 de ani.
O greșeală pe care o facem când suntem răciți ne poate agrava situația. Mai mult, poate duce și la alte complicații, unele cu potențial mortal.
Ce se întâmplă în cazul persoanelor care s-au vaccinat anti-COVID. Care este rolul critic pe care vaccinul l-a avut.
Acest tratament anti-COVID poate avea efecte secundare importante.
După COVID, OMS și experții în sănătate au definit boala răspândită "prin aer".
Cum a apărut COVID-19. Ce a declarat FBI despre apariția pandemiei și scăparea virusului din laborator.
Un studiu australian a descoperit că pacienții cu long-COVID prezintă umflături ale creierului legate de probleme de memorie și concentrare.
Asta s-a aflat abia acum despre testele de diagnostic pentru COVID. Care a fost acuratețea lor.
Uniunea Europeană achiziționează vaccinuri pentru a se pregăti pentru următoarea pandemie.
COVID-19 va fi comparabil cu gripa sezonieră. Când se declară sfârșitul pandemiei.
Vaccinul anti-COVID produce efecte și după ani de zile. Ce s-a aflat abia acum.
Originea pandemiei de COVID-19 rămâne un mister, deși au trecut deja cinci ani de la carantina care a marcat oraşul Wuhan.
Comisia Europeană a autorizat vaccinul actualizat COVID-19 de la Novavax, conceput special pentru a viza tulpina JN.1 a COVID.
Acest tratament reduce semnificativ inflamația din organism. Poate fi folosit în tratarea cancerului și a COVID.
Probleme pulmonare ascunse au fost descoperite la copiii cu long-COVID.