Casa Albă a publicat că originea COVID este un laborator și-l acuză pe Fauci
Site-ul Casei Albe susţine teoria conform căreia coronavirusul provine dintr-un laborator.
Ivermectina a avut ca efect reducerea multiplicării virale în studii pe laborator, conform Universităţii Oxford care aminteşte că un mic studiu pilot a arătat că dacă acest medicament este administrat din stadiile incipiente ale bolii poate reduce încărcătura virală şi durata simptomelor la pacienţii cu forme moderate de COVID-19.
Denumit "PRINCIPLE", acest studiu susţinut de guvernul britanic a arătat în luna ianuarie că antibioticele azitromicină şi doxiciclină sunt în general ineficiente împotriva primelor stadii ale bolii COVID-19.
Deşi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), dar şi autorităţile de reglementare europene şi americane s-au arătat împotriva folosirii ivermectinei în tratarea pacienţilor cu COVID-19, acest medicament este folosit de unele ţări în acest scop, printre care şi India.
"Prin includerea ivermectinei într-un studiu de dimensiuni mari, aşa cum este PRINCIPLE, sperăm să obţinem dovezi clare cu privire la cât de eficient este acest tratament împotriva COVID-19, precum şi dacă există beneficii sau pericole asociate folosirii sale", a declarat Chris Butler, unul dintre coordonatorii acestui studiu.
Persoanele ca suferă de boli grave ale ficatului, care primesc medicamentul anticoagulant warfarin sau care urmează alte tratamente despre care se ştie că interferează cu ivermectina vor fi excluşi din procesul de testare, conform reprezentanţilor Universităţii Oxford.
Ivermectina este cel de-al şaptelea tratament care este testat în cadrul acestui studiu şi care este evaluat alături de medicamentul antiviral favipiravir, conform Universităţii Oxford, notează Agerpres.
Site-ul Casei Albe susţine teoria conform căreia coronavirusul provine dintr-un laborator.
După COVID, OMS și experții în sănătate au definit boala răspândită "prin aer".
Acesta este unul din cele mai eficiente tratamente împotriva COVID. Tratamentul se administrează în primele zile de la debutul bolii.
Milioane de oameni cred că vaccinul COVID nu este un vaccin real. Care e adevărul, de fapt?
Noua tulpină COVID provoacă o creștere semnificativă a numărului de noi îmbolnăviri.
Acest material ține COVID la distanță, potrivit medicilor. Are proprietăți antivirale naturale.
Acest tratament anti-COVID poate avea efecte secundare importante.
China afirmă că institutul Wuhan nu a fost implicat în crearea virusului COVID-19
Moderna retrage cererea pentru vaccinul combinat antigripal COVID.
FDA aprobă, în sfârșit, vaccinul Novavax, dar doar pentru unii! Robert F. Kennedy Jr. trage un semnal de alarmă.
China susţine că ipoteza scurgerii virusului SARS-CoV-2 dintr-un laborator este "extrem de improbabilă".
Agenţia americană pentru alimente şi medicamente amână o decizie cheie privind un vaccin anti-COVID-19.