Medicament pentru COVID, retras din UE. Pastila a avut de suferit după ce s-a constatat că are o eficacitate de doar 30%
Merck și Ridgeback retrag cererea pentru medicamentul COVID în Uniunea Europeană.
Generalul maior, medic, conf univ, dr. Florentina Ioniță-Radu de la Spitalul de Urgență Universitar Militar Central a lansat un mesaj pentru înteraga populație, după experiența unui pacient care înante să fie depistat pozitiv la coronavirus, a chemat de trei ori ambulața și a fost la mai multe cabinete medicale. Ea solicită tuturor pacienților să fie sinceri și să spună dacă au fost în contact cu vreo persoană venită din străinătate sau dacă au fost chiar ei înafara țării.
„Acest pacient militar în rezervă, care lucra la o firmă privată, care de aproximativ o săptmână are febră și frisoane, s-a prezentat la diverse cabinete medicale. Ce trebuie să sublinez este că în urmă cu o săptămân el a intrat în contact cu un coleg de serviciu care s-a întors din Dubai. Și faptul că până când a ajuns la SUUMC, abia aici a recunscut că a fost contact cu o persoană care s-a întors din Dubai și care ulterior s-a confirmat a fi pozitivă”, a relatat ea.
De asemenea, mai spune ea, pacientul a chemat de trei ori ambulața, apoi a mers la medcu de familie și apoi la un cabinet teritorial, însă nicăieri nu a spus că a fost cntact al unei persoane recent întoarse din Dubai și că ar fi posibil să fie infectat cu noul coronavirus. „Această transmitere s-a întrerupt în momentul în care a solicitat ambuanța și, ulterior, la Spitalul Militar, subofițerul sanitar care l-a preluat și era echipat ca și pentru pacient cu Covid-19 pozitiv (...) i s-au luat toate probele biologice, i s-a făcut examenul pacientului, la radiologie, la tomografie, apoi pacientul a fost internat într-o zonă de izolare la secția de boli infecțioase. În cursul zilei de astăzi i s-a confirmat că est Covid pozitiv, a fost anunțat 112 și cu izileta a fost transferat la Instiutul Matei Balș”, a spus ea.
Pentru ca astfel de scenarii să fie evitate, ea a lansat un mesaj pentru toți pacienții.
„Este importat să înțeleagă că noi suntem aici, personalul medical din țară, suntem aici pentru ei, că ei sunt pacienți care pot fi contaminați. Ar trebui să fim foarte sinceri, pentru că suntem aici ca să-i protejăm. Dacă știm din timp, luăm măsuri din timp, vor fi și ei protejați din timp și personalul medical de asemenea, va fi protejat. Rugămintea mea este să fie toți conștineți, să spună cu sinceritate, să anunțe din timp”, a spus ea.
„În momentul în care intrăm în contact cu un cadru medical, ajutați-ne, ca să vă ajutăm. Este foarte impotant să fiți sinceri să ne spuneți tot ce a ținut de trecutul dumneavoasstră până în momentul în care ați ajuns la spital, ați ajuns în relație cu un cadru medial, pentru că acesta este metodologia în care putem să scurtăm timpii de răspuns”, a mai continuat medicul militar.
Mesajul ei a fost psotat pe apgina de socializare a SUUMC.
Merck și Ridgeback retrag cererea pentru medicamentul COVID în Uniunea Europeană.
Cum poate scăpa un virus din laborator. Adrian Streinu-Cercel, dezvăluire la DC Medical.
COVID are un impact neașteptat asupra organismului. Interacționează cu celulele canceroase.
Probleme pulmonare ascunse au fost descoperite la copiii cu long-COVID.
Milioane de oameni cred că vaccinul COVID nu este un vaccin real. Care e adevărul, de fapt?
CIA afirmă că "cel mai probabil" COVID-19 a provenit dintr-un laborator.
Noua tulpină COVID provoacă o creștere semnificativă a numărului de noi îmbolnăviri.
Aceasta este complicația gravă pe care o provoacă infecția cu COVID-19.
Pandemia COVID-19 nu mai este o urgență de sănătate la nivel mondial.
Ce trebuie să știi dacă faci COVID-19 în această vară.
Moderna retrage cererea pentru vaccinul combinat antigripal COVID.