Creștere semnificativă a cazurilor noi de COVID-19
Explozie neașteptată a COVID-19 în România. Cazurile noi se dublează într-o săptămână, iar reinfecțiile alarmante iau amploare!
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a explicat că obligativitatea certificatului verde va fi legată de numărul de infectări.
Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii, a explicat în ce condiții s-ar putea introduce obligativitatea certificatului verde.
„O să fie tot un certificat electronic pentru că nu avem cum să-l validăm în alt mod. Principiul este următorul: este un certificat temporar care este introdus după o perioadă de 3 săptămâni de creștere consecutivă cu un indice de 1.5 ori, o creștere medie cu acest indice.
De ce acest indice? Pentru că în vară începând cu data de 5 iulie am avut o astfel de creștere care a continuat timp de 16 săptămâni. Probabil că un astfel de document, probabil, trebuia introdus în luna august şi probabil că în relativ scurt timp am fi renunţat la el pentru că nu mai aveam situaţia nu mai aveam decesele. Din păcate, atunci filozofia a fost puţin diferită şi în perioadă de creștere (n.r cazuri infectări) s-au introdus relaxări.
Noi am introdus un anumit tip de relaxări într-o perioadă de scădere la nivelul secțiilor şi spitalelor ATI, iar când vom avea o creștere trei săptămâni consecutive vom apela la acest document.
În momentul când avem o perioada de descreștere care nu e condiționată de un anumit coeficient, dar trebuie să fie însoțită de o anumită incidentă cumulată la 14 zile. Deci e clar că nu trebuie să aștepți să ai multe cazuri sau probleme serioase, e bine să acționezi din timp şi atunci nu ajungi într-o situaţie gravă.
Eu cred că din punct de vedere psihologic, starea asta de alertă prelungită nu a făcut bine pentru că lumea nici măcar nu avea o speranță", a spus Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii, la Antena 3.
Explozie neașteptată a COVID-19 în România. Cazurile noi se dublează într-o săptămână, iar reinfecțiile alarmante iau amploare!
JN.1 este noua tulpină COVID care se răspândește rapid la nivel global. Ce se știe despre aceasta.
COVID-19 este cea mai recentă epidemie care demonstrează că descoperirile biomedicale nu sunt suficiente pentru a elimina o boală.
Acest tratament reduce semnificativ inflamația din organism. Poate fi folosit în tratarea cancerului și a COVID.
Acest tratament anti-COVID poate avea efecte secundare importante.
Pandemia rămâne un subiect tabu în China la cinci ani de la înregistrarea primului deces cunoscut legat de COVID-19.
China susţine că ipoteza scurgerii virusului SARS-CoV-2 dintr-un laborator este "extrem de improbabilă".
Milioane de oameni cred că vaccinul COVID nu este un vaccin real. Care e adevărul, de fapt?
Medicii au explicat la ce să ne așteptăm în ceea ce privește boala COVID. Ce trebuie să știm despre infecția cu SARS-CoV2.
CIA afirmă că "cel mai probabil" COVID-19 a provenit dintr-un laborator.
Actualizare epidemiologică: cazurile COVID-19 în creștere în Europa.
Noua tulpină COVID provoacă o creștere semnificativă a numărului de noi îmbolnăviri.