China neagă acuzația CIA cu privire la apariția COVID din laborator: E extrem de puţin probabil să fi existat o scurgere din laborator
China susţine că ipoteza scurgerii virusului SARS-CoV-2 dintr-un laborator este "extrem de improbabilă".
Ministrul Sănătății Alexandru Rafila susține că numărul de cazuri COVID va crește în perioada următoare.
Minsitrul Sănătății Alexandru Rafila susține că numărul de infectări cu COVID va crește zilele următoare.
”Situația este următoarea, apropo de diversele acte normative pe care le-am elaborat la Guvern şi Ministerul Sănătăţii, în ce priveşte controlul acestei pandemii. Nu așteptăm pasivi ca oamenii să se îmbolnăvească şi să se interneze în spitale care devin supraaglomerate, ci am facilitat testarea în apropierea domiciliilor populaţiilor şi organizarea centrelor ambulatorii. Şi trimiterea la spital doar a celor care au nevoie de acest tip de asistenţă medicală", a declarat ministrul Alexandru Rafila.
Potrivit acestuia, peste 3.000 de cabinete de medici de familie au semnat contractele cu casele de asigurări de sănătate și au început să testeze. Ministrul Sănătății mai precizează că se vor înmulți cazurile de COVID deoarece ”vorbim de o tulpină mai transmisibilă, dar cifrele sunt mult mai mari faţă de valurile anterioare, şi în alte ţări. Alt motiv pentru care vor creşte cazurile e mărirea capacităţii de testare”, arată Antena 3.
Autoritățile anunță miercuri, 19 ianuarie, 16.610 de noi îmbolnăviri COVID.
”Conform datelor existente la nivelul CNCCI la data de 19 ianuarie 2022, ora 10.00, în intervalul de 24 de ore, au fost înregistrate 16.610 cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2. De asemenea, au fost raportate 58 decese, dintre care 2 anterioare”, se arată într-o informare oficială.
Autoritățile au raportat marți, 18 ianuarie, aproape 17.000 de noi infecții cu COVID. ”Conform datelor existente la nivelul CNCCI la data de 18 ianuarie 2022, ora 10.00, în intervalul de 24 de ore, au fost înregistrate 16.760 cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2. De asemenea, au fost raportate 70 decese, dintre care 5 anterioare”, se arată într-o informare.
De 17 ianuarie, Blue Monday, considerată cea mai tristă zi a anului, oficialii au anunțat puțin peste 8.000 de noi infectări.
China susţine că ipoteza scurgerii virusului SARS-CoV-2 dintr-un laborator este "extrem de improbabilă".
Comisia Europeană a semnat cu Moderna un contract pe 4 ani pentru vaccinurile anti-COVID-19.
Un studiu australian a descoperit că pacienții cu long-COVID prezintă umflături ale creierului legate de probleme de memorie și concentrare.
Aceasta este complicația gravă pe care o provoacă infecția cu COVID-19.
Acest tratament reduce semnificativ inflamația din organism. Poate fi folosit în tratarea cancerului și a COVID.
Site-ul Casei Albe susţine teoria conform căreia coronavirusul provine dintr-un laborator.
Vaccinul anti-COVID produce efecte și după ani de zile. Ce s-a aflat abia acum.
O greșeală pe care o facem când suntem răciți ne poate agrava situația. Mai mult, poate duce și la alte complicații, unele cu potențial mortal.
XEC este noua variantă COVID care se răspândește rapid. A fost detectată în Germania, iar acum se răspândește rapid în Europa.
Acesta este efectul dramatic pe care COVID îl are asupra creierului. Efectele sunt iremediabile.
Medicii lansează un avertisment, deoarece noi variante ale COVID-19, FLiRT, FLuQE și LB.1, se răspândesc în lume.
Acest tratament anti-COVID poate avea efecte secundare importante.