COVID-19 a demonstrat că descoperirile biomedicale nu sunt suficiente pentru a elimina o boală
COVID-19 este cea mai recentă epidemie care demonstrează că descoperirile biomedicale nu sunt suficiente pentru a elimina o boală.
Premierul olandez Mark Rutte a anunțat marți relaxarea unor măsuri împotriva COVID-19 în Olanda, în special renunțarea la restricțiile de circulație, dar și redeschiderea parțială a teraselor începând din 2...
Introducerea în ianuarie a restricțiilor de circulație, pentru prima dată în Olanda de la cel De-al Doilea Război Mondial, a declanșat cele mai grave revolte în această țară din ultimele decenii.
„Suntem, desigur, fericiți că acest lucru este posibil din nou, deoarece societatea dorește mai multă libertate”, a spus Premierul olandez Mark Rutte, în timpul unei conferințe de presă, adăugând că relaxările propuse sunt o „etapă foarte prudentă”.
Terasele vor putea fi redeschise între orele 12:00 și 18:00 și vor putea găzdui maximum 50 de persoane în același timp, a precizat el.
De asemenea, olandezilor li se va permite să aibă doi oaspeți acasă pe zi, în loc de doar unul, în prezent.
De la debutul crizei sanitare, anul trecut, Olanda, cu o populație cu puțin peste 17 milioane de locuitori, a înregistrat peste 1,3 milioane de cazuri de COVID-19 și peste 16.000 de decese cauzate de această boală.
COVID-19 este cea mai recentă epidemie care demonstrează că descoperirile biomedicale nu sunt suficiente pentru a elimina o boală.
Noua tulpină COVID provoacă o creștere semnificativă a numărului de noi îmbolnăviri.
Un studiu arată că femeile sunt cu aproape 50% mai expuse riscului de a suferi de long-COVID și explică de ce acest fenomen lovește mai ales femeile de peste 40 de ani.
Acesta este unul din cele mai eficiente tratamente împotriva COVID. Tratamentul se administrează în primele zile de la debutul bolii.
Acesta este efectul dramatic pe care COVID îl are asupra creierului. Efectele sunt iremediabile.
Milioane de oameni cred că vaccinul COVID nu este un vaccin real. Care e adevărul, de fapt?
Ce se întâmplă în cazul persoanelor care s-au vaccinat anti-COVID. Care este rolul critic pe care vaccinul l-a avut.
Medicii lansează un avertisment, deoarece noi variante ale COVID-19, FLiRT, FLuQE și LB.1, se răspândesc în lume.