OncoGen Timișoara, recunscut de OMS ca singurul din România care testează vaccin contra COVID-19

Prof. dr. Virgil Păunescu, coordonator OncoGen

OncoGen din Timișoara a fost recunoscut de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) ca fiind singurul din România care testează un vaccin împotriva COVID-19.

OncoGen din Timișoara a fost recunoscut de Organizația Mondială a Sănătății ca fiind singurul din România care testează un vaccin împotriva COVID-19.

Virgil Păunescu, coordonator OncoGen, a declarat miercuri la Antena 3 că cele mai mari centre de cercetare din lume sunt angrenate în competiția pentru dezvoltarea acestui vaccin.

„Unele sunt mai avansate, altele mai puțin. Competiția nu s-a încheiat. După cum vedeți, termenele din păcate se tot devansează. Suferim la capitolul finanțare. Noi lucrăm din sponsorizări, pentru că n-am beneficiat de un proiect (...). Suma minimă cu care am răsufla ușurați și am putea merge rapid înainte ar fi de 500.000 de euro în momentul de față”, a mai spus directorul OncoGen.

Articole similare

Long COVID, impact asupra creierului

25 mai 2026, 14:52
La 6 ani de la încetarea pandemiei de COVID, boala încă are efecte vizibile în cazul unor pacienți. Creierul este încă afectat de COVID.